Preşedintele Barack Obama se arată dispus să se alăture „formatului Normandia” pentru soluţionarea crizei din Ucraina

Președintele american, Barack Obama, este dispus să adere la „formatul Normandia” pentru soluţionarea conflictului din estul Ucrainei, în cazul în care va primi o invitație în acest sens – a declarat ambasadorul SUA la Moscova, John Tefft. Diplomatul a menționat că Barack Obama discută la telefon cu președintele rus, Vladimir Putin, precum și cu alți preşedinţi de ţări care intră în aşa-numitul „format Normandia” (Ucraina, Franţa, Germania, Rusia). „Cred că Angela Merkel, cancelarul Germaniei, și președintele francez, Francois Hollande, se descurcă excelent cu această sarcină” ​​- a afirmat Tefft, subliniind că nu a primit nicio informație direct de la Obama cu privire la poziţia sa faţă de posibilitatea de a face parte din „formatul Normandia”. Pe de altă parte, ambasadorul SUA în Rusia a sugerat că Barack Obama ar reacționa pozitiv dacă ar exista o astfel de propunere.

www.korrespondent.net – 22 aprilie