Cooperare strânsă între forţele aeriene ungare şi americane

Csaba Hende, ministrul ungar al apărării, a numit cooperarea dintre forţele aeriene ungară şi americană, ca fiind strânsă. Colleen Bell, ambasadorul SUA la Budapesta, consideră că această cooperare trebuie continuată. În cadrul conferinţei de presă comune a ministrului ungar şi a diplomatului american, care a avut loc vineri, la baza aeriană de la Kecskemét, Csaba Hende a afirmat că între forţele aeriene ungare şi americane există o cooperare strânsă şi inseparabilă, în privinţa tuturor problemelor abordate în cadrul convorbirilor. Ministrul ungar a adăugat, de asemenea, că această afirmaţie este valabilă şi în privinţa sprijinului aerian direct. Ministrul a accentuat că această cooperare se extinde şi în ceea ce priveşte programul Gripen, „întrucât armamentul şi diferitele activităţi de pregătire profesională sunt inimaginabile, fără sprijinul SUA”.

(MTI – 24 aprilie)