Green Work – voluntariat Team Work la Grădina Botanică București

De Ziua Pământului (22 aprilie), Asociația Team Work a lansat împreună cu Grădina Botanică „Dimitrie Brândză” a Universității din București programul de voluntariat permanent „Green Work”. În cadrul acestuia 10-20 de voluntari vor participa în fiecare sâmbătă la activități de grădinărit și curățenie specifice spațiului botanic, sub îndrumarea unui biolog și cu sprijinul voluntarilor Asociației Team Work. Apelurile vor fi lansate în fiecare luni și vor fi închise în momentul în care a fost atins numărul necesar de voluntari.

„Green Work” este un program ce vine în completarea activităților de curățenie pe care Team Work le derulează de 10 ani în Grădina Botanică București: Curățenia de Primăvară și Curățenia de Toamnă. Acestea reunesc anual între 400 și 600 de voluntari cu scopul de a oferi un sprijin consistent activității Grădinii Botanice. Natura însă nu stă pe loc între cele două momente și evenimente punctuale, motiv pentru care a apărut programul de voluntariat permanent „Green Work”. Activitățile derulate în cadrul acestui program merg de la simple la complexe, participanții având chiar posibilitatea de a învăța și dobândi abilități într-ale grădinăritului.

Informații utile pentru cei ce doresc să devină voluntari în cadrul programului „Green Work”:

– activitatea se desfășoară în fiecare sâmbătă, în intervalul 09:00-13:00

– înscrierile sunt săptămânale și sunt lansate lunea pentru sâmbătă

– dacă o persoană care s-a înscris nu mai poate participa, ea trebuie să anunțe pentru a da posibilitatea altei persoane să participe, în caz contrar nu mai poate participa la activități viitoare

– fiecare voluntar va semna un contract de voluntariat cu Asociația Team Work, conform Legii Voluntariatului nr. 78/2014

– apelurile de înscriere vor fi lansate pe pagina de Facebook a Team Work și pe grupul de Facebook dedicat Voluntarilor Team Work la Grădina Botanică

– dacă aveți întrebări, ne puteți scrie la adresa gradina.botanica@teamwork.org.ro.

Primul apel „Green Work” este pentru sâmbătă, 25 aprilie 2015. Participarea se face în ordinea înscrierilor prin completarea acestui formular online.