Aproape 1900 de persoane au murit şi aproximativ 4700 au fost rănite în puternicul cutremur produs în Nepal

Autorităţile din Nepal au anunţat că aproape 1900 de persoane au murit şi aproximativ 4700 au fost rănite în puternicul cutremur produs ieri în centrul ţării, la 200 de kilometri de capitala Katmandu. Armata nepaleză şi echipele de intervenţie au căutat toată noaptea supravieţuitori sub ruinele clădirilor prăbuşite în Katmandu, dar stăzile înguste ale vechiului oraş îngreunează operaţiunile de salvare. De asemenea autorităţile încearcă să ofere adăpost miilor de oameni rămaşi fără locuinţă, sau prea înspăimântaţi ca să se întoarcă la casele lor. Cutremurul din Nepal a făcut victime şi în ţările din vecinătate, China, India şi Bangladesh şi provocat avalanşe în masivul Himalaya. O primă echipă de intervenţie ajunsă de dimineaţă cu un elicopter la baza muntelui Everest a descoperit 17 trupuri într-o tabără devastată. Potrivit Asociaţiei Române pentru Alpinism şi Explorare, cinci români se află în zona Everestului, iar despre patru dintre ei se ştie că sunt în viaţă. Ministerul de Externe de la Bucureşti nu are informaţii oficiale că printre victimele cutremurului ar fi şi români. Aproximativ 300 de mii de turişti străini sunt în această perioadă în Nepal, mulţi dintre ei atraşi de deschiderea sezonului de ascensiuni.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 26 aprilie