Comisia Europeană propune extinderea colaborării cu Balcanii de Vest pentru combaterea radicalizării islamiste și a afluxului de terorişti

 Prin alocarea unor fonduri și cooperarea în domeniul securității, UE va ajuta statele din Balcanii de Vest și alte țări aflate la granițele Europei ca, printr-un efort comun, să combată radicalizarea islamistă și afluxul de terorişti. Această propunere a fost făcută de Comisia Europeană în vederea consolidării luptei împotriva terorismului pe teritoriul Europei. Totodată, s-a subliniat activarea urgentă a planului de cooperare între UE și țările din Balcanii de Vest pentru prevenirea contrabandei cu arme de foc în cantităţi mari din această regiune în UE. Noile măsuri propuse de UE ar trebui să includă cooperarea și schimbul de informații între membrii Uniunii Europene, care în prezent sunt insuficiente. Această cooperare va avea loc prin intermediul agenției de poliție a UE, Europol, în cadrul Centrului european de combatere a terorismului. În același timp, statele membre ale UE și Comisia Europeană „au condamnat atacul criminal” executat de teroriștii islamişti asupra secției de poliție din Zvornik și au subliniat că a fost „un atac asupra instituțiilor din Bosnia-Herţegovina care acționează pentru a proteja interesele cetăţenilor din Bosnia-Herţegovina”.

www.beta.rs – 30 aprilie