Deputatul Ioan Ochi îşi păstrează imunitatea

Deputatul Ioan Ochi îşi păstrează imunitatea. Cererea DNA de încuviinţare a reţinerii şi a arestării preventive a acestuia nu a întrunit numărul necesar de voturi pentru a fi adoptată de plenul Camerei. În favoarea solicitării s-au exprimat, ieri, 108 deputaţi şi 152 au votat împotrivă. Ca să fie adoptată, cererea ar fi avut nevoie de 130 de voturi favorabile. Ion Ochi este acuzat de abuz în serviciu şi luare de mită pentru fapte pe care le-ar fi săvîrşit, în 2011 – 2012, în calitate de vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Braşov. La dezbaterile din plen, el a precizat că procurorii au decis, în 2014, neînceperea urmării penale pentru aceste fapte, iar, la începutul acestui an, dosarul a fost redeschis având acelaşi conţinut.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 30 aprilie