„Toate ţările europene îşi pot permite să primească imigranţi”

NÉPSZABADSÁG (Ungaria), 3 mai 2015  – UE trebuie să înţeleagă că nu poate construi ziduri în faţa imigranţilor care se refugiază din ţările aflate într-o situaţie nefavorabilă, ci trebuie să ajute la integrarea lor în societate – a opinat Victor Ponta, într-un interviu acordat canalului de televiziune panarab Al-Jazeera. „Sunt de părere că toate ţările europene îşi pot permite să primească imigranţi, întrucât ei vor să muncească, se integrează repede în societate şi creează valori. Există, bineînţeles, politicieni extremişti şi populişti, care vor să tragă foloase de pe urma migraţiei, însă, potrivit opiniei mele, acest lucru contravine valorilor europene. Fiecare, care vine în Europa şi îi respectă valorile, este un bun cetăţean european” – a afirmat politicianul social-democrat. Ponta a adăugat că numărul refugiaţilor care încearcă să ajungă în UE pe noi căi, prin strâmtoarea Bosfor, pe Marea Neagră, creşte în mod simţitor. Premierul român a amintit faptul că în Turcia se află 2 milioane de refugiaţi sirieni, ceea ce reprezintă o provocare uriaşă pentru statul turc. „Este inacceptabil ca, pur şi simplu, să îi respingem; nu putem să îi lăsăm să moară pe mare. Avem sarcina să găsim soluţii pentru fiecare om care se refugiază din faţa unei situaţii dificile” – a spus premierul român. Victor Ponta a plecat pe 30 aprilie într-o călătorie de o săptămână în ţările bogate în petrol din Golful Persic. Şeful Guvernului român vizitează cu acest prilej Arabia Saudită, Qatar, Kuwait şi Emiratele Arabe Unite.

Traducerea: Ladislau Endrefy