„EŞTI ROMÂN!” – o campanie naţională de susţinere şi de promovare a valorilor tradiţionale româneşti, lansată de Iuliana Tudor, gazda emisiunii O dată-n viață, și IMAGE PR

Iuliana Tudor, gazda emisiunii TVR „O dată-n viață”, şi IMAGE PR lansează campania naţională de susţinere şi de promovare a valorilor tradiţionale româneşti, „EŞTI ROMÂN!”. Realizată cu susţinerea Televiziunii Române şi derulată în parteneriat cu creart – Centrul de Creație, Artă și Tradiție al Municipiului Bucureşti, campania îşi propune să le reamintească tuturor românilor despre importanţa pe care o au conservarea şi promovarea tradiţiilor românesti – unele dintre elementele definitorii ale moştenirii culturale naţionale.

 „Fără trecut, nu putem avea vitor. Suntem un popor cu o istorie de milioane de ani, cu tradiţii care s-au transmis din generaţie în generaţie şi care ne definesc ca naţie. Avem datoria de a le promova şi de a le transmite mai departe tinerilor și copiilor noștri, pentru a ne păstra identitatea. Însă ei sunt și cei mai reticenți la tot ce înseamnă tradiție. La 16 ani, când am fost pusă în situația de a cânta folclor, prima reacție a fost să râd, așa că mă pot pune în pielea lor și-i pot convinge, așa cum am fost și eu convinsă.

 Prin intermediul acestei campanii ne dorim ca tinerii să aibă ocazia să cunoască tradițiile, să le descopere într-o formă cât mai atractivă, pliată pe nevoile lor și zonele lor de interes. Sper ca pe parcursul campaniei să ni se alăture câţi mai multi români care să transmită mai departe mesajul central al campaniei. „EŞTI ROMÂN!” Continuă tradiţia.” a declarat Iuliana Tudor, prezentatoarea şi producătoarea emisiunii de la TVR.

„Campania pe care am gândit-o împreună cu Iuliana vorbeşte despre lucrurile care trebuie să conteze chiar şi într-o perioadă în care tehnologia ne schimbă perspectiva în fiecare minut şi în care cu toţii suntem de acord cu faptul că inovaţia este obligatorie pentru evoluţie. Poate că toţi ştim că tradiţiile sunt importante, dar nu toţi le mai vedem rostul de fiecare dată. Asta ne propunem să facem cu acestă campanie. Să vorbim despre sensul tradiţiilor. Și despre cum pot fi ele adaptate şi adoptate în spaţiul contemporan.” a declarat Iulia Tănase, Managing Partner IMAGE PR.

Campania „EŞTI ROMÂN!” se desfăşoară pe tot parcursul anului 2015 și este structurată pe mai multe etape care vor aduce în prim plan elemente din patrimoniul cultural românesc.