Bulgaria preia preşedinţia Forumului Salzburg de la 1 iulie

Vicepremierul şi ministru de interne al Bulgariei, Rumiana Băcivarova, participă la Forumul Salzburg de cooperare regională în domeniul securităţii interne din cadrul UE, informează biroul de Presă al Ministerului de Interne de la Sofia. La forum sunt prezenţi reprezentanţi ai afacerilor interne din Austria, Bulgaria, Luxemburg, Polonia, România, Republica Cehă, Ungaria, Slovacia, Slovenia, Croația, precum și directorii Europol, Interpol, Biroului European de Sprijin pentru Azil (EASO), Agenţiei pentru Drepturi Fundamentale a Uniunii Europene, Agenţiei „Frontex” și Centrului Internațional pentru Dezvoltarea Politicilor de Migrație. Bulgaria va prelua preşedinţia Forumului Salzburg de la 1 iulie anul acesta. Ministrul Băcivarova a prezentat priorităţile viitoarei preşedinţii bulgare, printre care se numără cooperarea în combaterea migrației ilegale, traficului de persoane, terorismului, radicalizării şi criminalităţii informatice, precum și elaborarea unor standarde comune de comunicare în caz de dezastre şi calamităţi. Intensificarea cooperării în domeniul securităţii cu Balcanii de Vest şi Republica Moldova se numără, de asemenea, printre priorităţile Forumului Salzburg în cadrul preşedinţiei bulgare. „Am încredere că vom găsi politici comune europene pentru a face faţă provocărilor comune. Forumul Salzburg este o platformă de succes pentru schimbul de opinii şi de apărare a pozițiilor comune în cadrul UE”, a subliniat Băcivarova. Bulgaria, împreună cu Croaţia şi Cehia, care vor prelua preşedinţia în anul 2016, vor elabora programul de lucru al forumului pentru o perioadă de 18 luni. Luni, în prima zi a reuniunii, participanţii la forum au sprijinit unanim aderarea Bulgariei şi României la Spaţiul Schengen. Ministrul de interne al Slovaciei, precum şi vicepremierul şi ministru de interne al Luxemburgului, al cărui guvern urmează să preia preşedinţia semestrială a UE, au subliniat că nu există niciun motiv pentru a amâna decizia finală pentru Bulgaria și România. Comisarul european pentru politica de vecinătate și extindere, Johannes Hahn, şi-a exprimat, de asemenea, sprijinul și a precizat că amânarea aderării celor două ţări trebuie să se încheie. Ministrul Băcivarova a menţionat că Bulgaria îşi apără frontierele, care sunt şi graniţele externe ale UE, ca un stat care este deja membru Schengen. „Cred că acesta este un fapt absolut convingător”, a mai spus ministrul bulgar de interne.

www.focus-news.net – 5 mai