Statul Islamic a revendicat atentatul din Texas şi a declarat că vor urma alte atacuri

Gruparea islamistă Statul Islamic a revendicat atentatul comis în exteriorul clădirii in care se desfăşura un concurs de caricaturi ale profetului Mohammed în statul american Texas şi a menţionat că vor urma alte atacuri. Într-o transmisiune a postului său oficial de radio, gruparea susţine că cei doi soldaţi Al-Khilafa au deschis focul în faţa clădirii în care avea loc evenimentul, în Garland, o suburbie a Dallasului. Jund al-Khilafa este o grupare militantă islamistă care a jurat loialitate Statului Islamic. Numele complet al grupării este Jund al-Khilafa fi ard al-Jazair (Soldaţii Califatului de pe Teritoriul Algeriei). CNN nu a confirmat veridicitatea afirmaţiei, iar SI nu a prezentat nici o dovadă a faptului că cei doi atacatori erau afiliaţi organizaţiei teroriste. Prezentatorul postului de radio al Statului Islamic i-a numit pe cei doi, Simpson şi Soofi, fraţi ai grupării. Anunţul s-a încheiat cu ameninţarea următoare: „Le comunicăm apărătorilor crucii, Statelor Unite, că următoarele atacuri vor fi mai grave şi mai dure. Soldaţii Statului Islamic vă vor face rău cu mila lui Dumnezeu. Viitorul este foarte aproape„.

www.cnn.com, www.tonyblairfaithfoundation.org – 6 mai