Calendarul evenimentelor, 8 mai – selecţiuni

EVENIMENTE INTERNE

– Parlament

* Bruxelles: Senatorul Titus Corlăţean, membru al Comisiei de politică externă a Senatului României și membru al delegației române la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei participă, la invitația Președinției în exerciţiu a Comitetului Miniştrilor Consiliului Europei, la conferința pe tema „Toleranța mai presus de ură”

– Camera Deputaţilor

* Societatea Europeană pentru Justiţie în parteneriat cu Societatea Studenţilor Universităţii Bucureşti (SSUB), cu sprijinul Universităţii din Bucureşti şi al Camerei Deputaţilor, organizează Simularea Parlamentului României (simPRO) – ora 10:00, în cadrul Palatului Parlamentului, atât în sala plenului Camerei Deputaţilor, cât şi în săli ale grupurilor parlamentare (8 – 10 mai)

– Guvern

* Jud. Neamţ: Conferinţă de presă organizată de Hidroelectrica şi prilejuită de semnarea contractului de retehnologizare CHE Stejaru – ora 10:00, sat Stejaru, comuna Pîngăraţi. Participă premierul Victor Ponta şi ministrul energiei, întreprinderilor mici şi mijlocii şi mediului de afaceri, Andrei Dominic Gerea

– Manifestări prilejuite de Ziua Europei (9 mai):

* Pentru al doilea an la rând, pentru a celebra Ziua Europei, Reprezentanţa Comisiei Europene în România, împreună cu Metrorex şi 16 ambasade şi institute culturale, reprezentând state membre ale Uniunii Europene, vor organiza evenimente pentru călătorii cu metroul, reunite sub denumirea „Metro Europe”. Evenimentele vor avea loc în intervalul orar 10:00 – 19:00, în următoarele staţii, care vor lua numele ţărilor pe care le vor reprezenta: Eroilor (Suedia şi Germania), Izvor (Franţa), Piaţa Universităţii (Italia), Piaţa Unirii 1 (Cehia), Piaţa Unirii 2 (Irlanda), Piaţa Romană (Danemarca), Piaţa Victoriei 1 (Danemarca), Piaţa Victoriei 2 (România), Grozăveşti (Finlanda), Ştefan cel Mare (Austria), Crângaşi (Spania), Gara de Nord (Lituania), Timpuri Noi (Ungaria), Aviatorilor (Croaţia), Aurel Vlaicu (Grecia), Pipera (Olanda) şi Piaţa Sudului (Malta)

  • Ezio Peraro, atașat cultural al Ambasadei Italiei și directorul Institutului Italian de Cultură, se află la stația de metrou Piața Universității (în pasaj), începând cu ora 16:00
  • Ulla Väistö, ambasador al Finlandei în România, va fi prezentă în stația de metrou Grozăvești, începând cu ora 13:30. La acest eveniment va fi prezentă și Angela Filote, șeful Reprezentanței Comisiei Europene în România
  • Karsten Vagn Nielsen, ambasador al Regatului Danemarcei în România, va fi prezent în stația de metrou Piața Romană în intervalul orar cuprins între orele 10:00 și 11:00. La acest eveniment va fi prezentă și Angela Filote, șeful Reprezentanței Comisiei Europene în România
  • Werner Hans Lauk, ambasador al Germaniei în România, va fi prezent în stația de metrou Eroilor 2 în intervalul orar cuprins între orele 17:00 și 17:45. La acest eveniment va fi prezentă și Angela Filote, șeful Reprezentanței Comisiei Europene în România
  • Gerhard Reiweger, ambasador al Austriei în România, va fi prezent în stația de metrou Ștefan cel Mare, începând cu ora 18:00. La acest eveniment va fi prezentă și Angela Filote, șeful Reprezentanței Comisiei Europene în România
  • Anders Bengtcén, ambasador al Suediei în România, va fi prezentă în stația de metrou Eroilor 1, între orele 16:30 și 17:00
  • Vladimir Valky, ambasador al Republice Cehe în România, va fi prezent în stația de metrou Piața Unirii 1, începând cu ora 17:00
  • Andrew Hardwood, șeful Misiunii Diplomatice a Irlandei în România, va fi prezent în stația de metrou Piața Unirii 2 – ora 16:00
  • András Kósa, șeful Institutului Cultural Bálint Balassi, va fi prezent în stația de metrou Timpuri Noi, alături de ES Anna Benyovszky, șefa Secției Consulare a Ungariei la București – ora 16:00
  • Jadranka Šturm Kocjan, ambasador al Republicii Slovene în România, va fi prezentă în stația de metrou Piața Victoriei – ora 16:00
  • Printre manifestări: recitaluri muzicale, proiecţii de videoclipuri, spectacole de dansuri tradiţionale sau de muzică mixată de DJ. În plus, un tren de metrou cu simbolurile europene va circula pe magistralele de metrou din Bucureşti, în zilele de 8 şi 9 mai

* De Ziua Europei, Ambasada Republicii Federale Germania, Serviciul German pentru Schimburi Academice (DAAD), Centrala Germană pentru Turism (DZT) şi Goethe-Institut (GI) perticipă la următoarele manifestări:

  • între orele 15:00 şi 18:00: staţia de metrou „Eroilor 2 / Opera“ se va colora în negru, roşu şi auriu
  • curs de limbă germană în România, pentru cei ce doresc să studieze în Germania, între orele 15:00-18:00, la staţia de metrou „Eroilor 2 / Opera“
  • între orele 16:00 şi 16:30, corul de elevi ai Şcolii Germane Bucureşti (DSBU) va susţine un moment muzical

* Braşov: În zilele de 8 şi 9 mai se desfăşoară Festivalul Regiunilor Europene şi a Zilei Multiculturalităţii, evenimente care se vor desfăşura în Piaţa Sfatului şi la Centrul Cultural „Reduta”. Din program:

  • ora 15:00 – o prezentare a brandurilor româneşti apreciate în lume, Alina Zară, creatoarea brandului românesc „Pânze şi Poveşti” îi va avea ca invitaţi pe maeştri ai gastronomiei tradiţionale şi din industria ospitalităţii, care vor prezenta bucate tradiţionale româneşti
  • Ziua Multiculturalităţii, susţinută de Centrul de Informare şi Consiliere pentru Străini Braşov, va începe la ora 17:00, la Centrul Cultural „Reduta”, unde străini care s-au aşezat la Braşov vor prezenta un program de muzică şi dansuri tradiţionale, datini şi obiceiuri reprezentative pentru zona de unde provin
  • În Piaţa Sfatului va avea loc, Târgul European de produse tradiţionale, dar şi de produse hand made (8 – 9 mai)

* Botoşani: Muzeul Judeţean Botoşani organizează simpozionul cu tema „Semnificaţiile unei zile istorice – 9 mai” – ora 12:00, la Sala Polivalentă a Muzeului de Istorie Botoşani

* Suceava: Manifestare în aer liber, pe esplanada din faţa Universităţii, organizată de Centrul de Informare EUROPE DIRECT „Bucovina”, având ca structură gazdă Asociaţia Grupul Ecologic de Colaborare – GEC Bucovina Suceava, în parteneriat cu Universitatea „Ştefan cel Mare”. Facultatea de Ştiinţe Economice şi Administraţie Publică din cadrul USV, ce împlineşte 25 de ani de învăţământ economic superior, organizează conferinţa internaţională „Regional Development and Europa 2020”, în zilele de 8 şi 9 mai. Prefectura Suceava organizează Ziua Porţilor Deschise, acţiunea având ca scop promovarea valorilor europene în rândul copiilor, câteva zeci de elevi de la Şcoala gimnazială nr. 1 Suceava urmând să viziteze Palatul Administrativ

* Tulcea: Muzeul de Istorie şi Arheologie din cadrul Institutului de Cercetări Eco-Muzeale „Gavrilă Simion” Tulcea în colaborare cu Centrul Europe Direct Galaţi organizează, la sediul său din Parcul Monumentul Independenţei, manifestări dedicate Zilei Europei. Activităţile se vor desfăşura sub forma unor workshop-uri, la care vor participa elevii claselor a IV-a de la Şcoala Gimnazială „Alexandru Ciucurencu”, de la Şcoala Gimnazială nr. 12 şi de la Liceul de Arte „George  Georgescu”

* Italia: Are loc loc evenimentul „Albastrul Uniunii Europene prin ochii copiilor”. Copiii Centrului de Cultură și Tradiție românească din Torino, împreună cu toți ceilalți copii prezenți la eveniment, vor fi implicați într-o serie de activități distractive

– Apărare, Interne

* Viceprim-ministrul pentru securitate națională, ministrul afacerilor interne, Gabriel Oprea, va primi vizita ministrului turc de interne, Sebahattin Öztürk. După întrevedere, cei doi oficiali vor susține declarații de presă – ora 10:30

* Sibiu: Şcoala de Aplicaţie pentru Unităţi Sprijin de Luptă „General Eremia Grigorescu” organizează simpozionul cu tema „9 mai – zi cu triplă valenţă în istoria Europei şi a României” – ora 9:00, la sediul instituţiei, Str. Avrig nr. 2-4

– Partide

* Turda: Wilfried Martens Centre for European Studies, Institutul de Studii Populare – fundația oficială a Partidului Național Liberal și Fundația Hanns Seidel, în cooperare cu Ratiu Democracy Center organizează în perioada 8 – 10 mai, seminarul cu tema “Transylvannia Democracy and Freedom of Information” – la casa Ion Rațiu din Piața 1 Decembrie 1918 nr. 1

– Diplomaţie

* Ambasada Rusiei organizează o ceremonie de depunere de coroane de flori cu prilejul celei de-a 70-a aniversări a Victoriei în Marele Război Patriotic 1941-1945 – ora 11:00, la Cimitirul Ostaşilor Sovietici Herăstrău; participă ambasadorul Federaţiei Ruse în România, Oleg Malginov

* Ambasadorul Japoniei, Keiji Yamamoto susţine conferinţa „Rolul şi locul Japoniei în Economia Mondială” cu prilejul celei de-a V-a ediţii a Zilelor Culturii Japoneze (8-17 mai) – ora 17:30, la Sala Senatului a Universităţii Româno-Americane, Bd. Expoziţiei nr. 1B

– Casa Regală

* Manifestări în onoarea zilei de 10 mai – sărbătoare a regalităţii în România:

  • În perioada 22 martie – 20 mai, are loc cea de-a V-a ediţie a turneului “Pianul Călător”, susţinut de Horia Mihail în 20 de oraşe din ţară şi organizat de Centrul Cultural Media Radio România şi Asociaţia Culturală Accendo, fiind susţinut de Radio România. Coproducători: TVR 2 şi Radio România Regional. Printre partenerii media: Radio România Actualităţi şi Radio România Muzical. Astăzi are loc un eveniment de gală – Concertul Regal – susţinut de pianistul Horia Mihail acompaniat de Orchestra Naţională Radio sub bagheta dirijorului Radu Popa – dirijor permanent al orchestrei Filarmonicii Banatul – ora 19:00, la Sala Radio. Evenimentul va fi onorat prin participarea unor reprezentanţi ai Familiei Regale a României
  • Radio România lansează volumul „10 Mai. Casa Regală a României în cronici radiofonice (1930-1944)”, publicat de Editura Casa Radio, în colaborare cu Muzeul Brăilei „Carol I” – ora 12:00, în Foaierul Central al Sălii Radio, în prezenţa Principelui Radu, a preşedintelui director general al Societăţii Române de Radiodifuziune, Ovidiu Miculescu, a directorului Institutului de Istoria Artei „G. Oprescu”, Adrian-Silvan Ionescu, a prof. univ. dr. Ionel Cândea, directorul Muzeului Brăilei “Carol I” şi a directorului Centrului Cultural Media Radio România, Oltea Şerban-Pârâu. Moderator: Maria-Denise Theodoru, coordonatoarea acestui proiect editorial. Albumul (carte cu CD inclus) reprezintă o culegere de documente din colecţiile Societăţii Române de Radiodifuziune, reunite şi îngrijite de Serviciul Patrimoniu Cultural şi Arhive Radio România
  • De la ora 19:00, Palatul Elisabeta va găzdui un dineu oficial la care vor participa Principesa Moștenitoare Margareta și Principele Radu, reprezentanţi ai autorităţii politice, ai societăţii civile şi ai mediului privat, precum și membri ai Corpului Diplomatic acreditat la București

– Administraţie

* Primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, participă la vernisajul expoziţiei de fotografie „Bucureştiul văzut prin ochii tăi” – ora 14:00, în incinta Aeroportului Internaţional „Henri Coandă”, culoarul de legătură Sosiri-Plecări. La evenimentul dedicat Zilei Europei, organizat de Primăria Capitalei prin Administraţia Monumentelor şi Patrimoniului Turistic (AMPT) alături de Compania Naţionala Aeroporturi Bucureşti (CNAB) vor mai participa autorii fotografiilor, personalităţi din domeniul culturii, precum şi personalităţi din mediul politic şi diplomatic. Expoziţia este deschisă în perioada 9 mai – 31 august

– Justiţie

* Tribunalul Ilfov: Termen în procesul în care fostul ministru al Tineretului şi Sportului, Monica Iacob Ridzi solicită întreruperea executării pedepsei de 5 ani închisoare primită în dosarul legat de organizarea Zilei Tineretului din 2009

– Organizaţii

* Festivalul Național al Organizațiilor Neguvernamentale din România – ONGFest se desfăşoară în perioada 8-10 mai şi reunește 130 de ONG-uri din România și 35 de ONG-uri din Bulgaria, Croația, Grecia, Letonia, Norvegia, Polonia, Slovacia, Slovenia și Spania. De la ora 10:00, la Biblioteca Națională a României se va vorbi despre comunități model din Europa, se vor schimba bune practici; este ziua dedicată networking-ului și dezbaterilor

– Economic

* La Grand Hotel Continental are loc Trainingul „Managementul conflictelor în procesele de negociere, vânzare şi în organizaţie” – ora 10:00, Calea Victoriei nr. 56

* Conferinţă de presă susţinută de guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, pentru prezentarea Raportului asupra inflaţiei  – ora 11:00, la sediul BNR, Sala „Mitiţă Constantinescu”

* Uniunea Națională a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR), în parteneriat cu Uniunea Internațională a Transporturilor Rutiere (IRU), organizează cea de-a III-a ediție a Festivalului Internațional al Transportatorilor – T-Festival, care va avea loc în perioada 8 – 10 mai, la Complexul expozițional Romexpo

  • Are loc conferinţa „Provocări şi soluţii pentru a facilita transportul durabil în Europa”, organizată de Uniunea Naţională a Transportatorilor Rutieri din România – ora 13:30, la Hotel Pullman, Sala New York

* Sibiu: Primul târg de turism din Sibiu „Aventura” va avea loc la Shopping City între 8 şi 10 mai

– Mediu

* „Let’s Clean Up Europe” este o iniţiativă care are scopul de a încuraja cât mai multe acţiuni de acest tip, de a creşte gradul de sensibilizare cu privire la amploarea problemei pe care o reprezintă deşeurile şi de a încuraja schimbări de comportament. Evenimentul este la a doua ediţie, fiind coordonat de European Week for Waste Reduction şi va avea loc în perioada 8-10 mai

– Medicină, Sănătate

* Conferinţă de presă organizată de Federaţia Asociaţiilor Bolnavilor de Cancer cu prilejul Zilei internaţionale de luptă împotriva cancerului ovarian (8 mai) – ora 10:30, Van Gogh Grand Cafe, Str. Smârdan, nr. 9

* Conferinţă organizată de Asociaţia Persoanelor cu Talasemie Majoră şi Coaliţia Organizaţiilor Pacienţilor cu Afecţiuni Cronice din România cu prilejul Zilei internaţionale a hemofiliei (17 apr.) – ora 11:00, la Hotel Ramada Majestic, sala „Academiei”, Calea Victoriei nr. 38-40

* Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” organizează un eveniment de evocare a acad. prof. dr. Ion Juvara, personalitate marcantă a chirurgiei româneşti şi internaţionale – ora 13:30, în Holul de onoare al Universităţii de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” ; participă rectorul Universităţii de Medicină şi Farmacie „Carol Davila”, acad. Ioanel Sinescu

* Compania de comunicare medicală Houston NPA organizează în zilele de 8 şi 9 mai, conferinţa “Stres, Anxietate, Depresie (S.A.D.): 3 provocări care necesită o abordare interdisciplinară” – ora 14:00, la Hotel Ramada Parc Bucureşti, Sala Terra

* Cluj-Napoca: Conferinţă de presă organizată cu prilejul Zilei Institutului de Gastroenterologie-Hepatologie „Prof.dr. Octavian Fodor” – ora 11:45

* Sibiu: Fundaţia Română a Inimii şi Societatea Română de Cardiologie organizează „Zilele Insuficienţei Cardiace” (8-10 mai)

– Învăţământ, Cercetare

* Cluj-Napoca: Facultatea de Drept a Universităţii Babeş – Bolyai va găzdui conferința internațională „The Rule of Law in the Digital Era“ (8 – 9 mai) – ora 10:00, Str. Avram Iancu nr. 11. Conferința cuprinde o serie de prezentări și un forum de discuţii despre cercetare, politicile și problemele esențiale de practică, printre subiectele de discuție regăsindu-se prevenirea atacurilor cibernetice, protecția drepturilor omului şi strategii anticorupție

* Târgu Mureş: Muzeul Judeţean Mureş organizează cea de-a IX-a Conferinţă a Tinerilor Cercetători Românişti (FIROKONF IX), (8-10 mai) – deschidere – ora 9:00, la Palatul Culturii, Sala Mică

– Cultură

* Conferinţă de presă organizată cu prilejul lansării celei de-a XI-a ediţii a Nopţii Europene a Muzeelor – ora 10:00, în Aula Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I”

* Conferinţă de presă organizată de Filarmonica „George Enescu”  – ora 13:00, la Sala Mică a Ateneului Român

* La Romexpo are loc a III-a ediție a East European ComicCon (8-10 mai); conferinţa de presă la care vor participa actorii internaţionali invitaţi anul acesta, precum şi directorul executiv al evenimentului, Mircea Mureşan, are loc la ora 14:15, în pavilionul C1

* Spectacolul muzical independent „Ştii ce-am făcut în America?” în regia şi coregrafia Mălinei Andrei, amintind de Broadway, în care cântece celebre, din diverse genuri, sunt readuse pe scenă de unii dintre cei mai talentați actori, cântăreți și dansatori ai momentului, este prezentat pe scena Sălii ARCUB, de la ora 19:00 – Str. Batişte nr. 14

* Premiera spectacolului  „Fazanul”, de Georges Feydeau, în regia lui Alexandru Mâzgăreanu – ora 19:00, la Sala Horia Lovinescu a Teatrului Nottara

* Are loc evenimentul Retrospectivă portugheză: Trei scurtmetraje de Andre Marques – ora 20:00, la Sala Union (Paul Călinescu) a Cinematecii Române. Cineastul portughez va fi prezent la eveniment, alături de membrii români ai echipei sale, şi va dialoga cu publicul Cinematecii

* Akram Khan Company va susţine în zilele de 8 şi 9 mai, de la 20:00, spectacolul Kaash, pe scena Sălii Mari a Teatrului Naţional Bucureşti

* Oradea: Pentru al patrulea an consecutiv, fetele care practică balet la clubul sportiv Dansul Viorilor din Reghin vor fi prezente la Campionatul Naţional al României (8 – 9 mai). Clubul reghinean se va prezenta cu 7 fete cu vârste între 7 şi 14 ani

* Budapesta: De la ora 19:00, publicul Institutului Cultural Român de la Budapesta  (Izsó u. 5) va putea asculta concertul „Jazz For Two”, un eveniment  în premieră care îi va  reuni pe aceeaşi scenă,  într-un dialog muzical, pe doi importanţi reprezentanţi ai jazz-ului din România şi  din Ungaria: Emil Bîzgă, trompetist de jazz recunoscut pe plan internaţional pentru disponibilitatea de a alterna jazz-ul cu muzica clasică, şi chitaristul István Gyárfás din Ungaria

* New York: De la ora 19:00, artistul vizual Vlad Basarab va prezenta proiectul „Arheologia Memoriei” în sala Auditorium a Institutului Cultural Român, într-un eveniment complex, ce va combina conferința susținută de artist cu un bogat material vizual, prezentat sub formă de slideshow, cu imagini ale lucrărilor, și înregistrări video ale performance-urilor sale. Publicul prezent va participa în final la o sesiune de întrebări și răspunsuri

* Rijeka: Spectacolul Teatrului Naţional din Bucureşti cu Lecţia de Eugène Ionesco, comedie absurdă descifrată cu rafinat simţ plastic de artistul Horaţiu Mălăele, regizor şi interpret alături de două cunoscute actriţe, Aylin Cadîr şi Victoria Dicu, va fi prezentat în cadrul „Small Scene Theater Festival”. Prestigiosul festival de teatru de cameră, aflat în acest an la cea de-a 22-a ediţie, se desfăşoară în perioada 2-9 mai, pe scena Casei de Cultură a Croației

* Veneţia: România va fi reprezentată la cea de-a 56-a ediţie a Expoziţiei Internaţionale de Artă – La Biennale di Venezia, care se desfăşoară în perioada 9 mai – 22 noiembrie, de proiectul “Darwin’s Room”, al pictorului Adrian Ghenie şi de expoziţia “Inventing the Truth. On Fiction and Reality” (curator: Diana Marincu), al cărei vernisaj va avea loc astăzi, în Noua Galerie a Institutului Român de Cultură și Cercetare Umanistică de la Veneţia, de la ora 17:00

– Sport

* Sunt programate două meciuri din cadrul etapei a 31-a a Ligii I de fotbal:

  • ora 18:30 – CS Pandurii Tg. Jiu – FC Braşov – pe stadionul „Municipal” – Tg. Jiu
  • ora 21:00 – FC Viitorul – FC Dinamo Bucureşti – pe stadionul „Concordia” – Chiajna

* Craiova: Conferinţă de presă susţinută de echipa de fotbal CSU Universitatea Craiova  – ora 11:00, pe stadionul Extensiv

* Ploieşti: Clubul de fotbal Petrolul Ploieşti organizează o conferinţă de presă la stadionul ‘Ilie Oană’ – ora 13:30

* Constanţa: Peste 30 de veliere sportive reprezentând şase cluburi româneşti vor concura în perioada 8 – 10 mai, în cadrul a două competiţii de yachting organizate concomitent pe Lacul Siutghiol din Mamaia, sub auspiciile Federaţiei Române de Yachting. Primul eveniment sportiv, este Campionatul Naţional la Clasa Laser Radial, organizat de Federaţia Română de Yachting (FRY) în colaborare cu Asociaţia Judeţeană de Yachting (AJY) Constanţa şi Asociaţia Română de Clasă Laser. Al doilea eveniment este Cupa Primăverii, întrecere nautică susţinută în zilele de 9 şi 10 mai de FRY, în parteneriat cu AJY Constanţa şi Nautic Yachting Club – Bucureşti

* Sibiu: Consiliul Judeţean Sibiu organizează competiţia ecvestră „Transylvania Horse Show”, care se va desfăşura în perioada 8 – 10 mai în localitatea Prod, sat care aparţine de comuna Hoghilag

Aniversări – Comemorări

– Sf. Apostol şi Evanghelist Ioan (Calendarul Creştin-Ortodox 2015; Calendarul Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolice 2015)

– Fericitul Ieremia Valahul, călugăr (Calendarul Romano-Catolic 2015)

– 1852, 8/20: Are loc, la Iaşi, premiera comediei „Chiriţa în provincie” de Vasile Alecsandri

– 1877: S-a născut Adolf Meschendörfer, scriitor de limbă germană din România (m. 1963)

– 1879: S-a născut Ioan Filitti, istoric, jurist şi diplomat; figură reprezentativă a istoriografiei române din prima jumătate a secolului XX; contribuţii în numeroase domenii: istorie militară şi diplomatică, genealogie, istoria Bisericii; membru corespondent al Academiei Române din 1915 (m. 1945)

– 1885, 8/20: Trupa de operă a Teatrului Naţional din Bucureşti, alcătuită din iniţiativa şi sub conducerea lui George Stephănescu, dă primul spectacol în limba română, cu opera „Linda de Chamonix” de Gaetano Donizetti – 130 de ani

– 1918: S-a născut compozitorul şi dirijorul George Derieţeanu (m. 1985)

– 1924: S-a născut scriitorul Petru Dumitriu, stabilit din anul 1960 în Germania; membru de onoare din străinătate al Academiei Române din 1993 (m. 2002)

– 1924: S-a născut Cicerone Ioniţoiu, scriitor, fost deţinut politic în închisorile comuniste din România. După 1989 a sprijinit renaşterea PNŢCD şi a scris o enciclopedie cu numele celor care au murit în închisorile comuniste („Dicţionar al victimelor terorii comuniste”, în 11 volume), devenind astfel unul din marii cronicari anticomunişti (m. 2014, la Paris)

– 1929: S-a născut Cezar Grigoriu, interpret de muzică uşoară, regizor de teatru şi televiziune (m. 1978)

– 1933: A murit Spiridon Popescu, scriitor, publicist şi pedagog (n. 1864)

– 1937: S-a născut Ferenc László, muzicolog şi flautist român de etnie maghiară (m. 2010)

– 1937: S-a născut Darie Novăceanu (numele la naştere: Aurel Mituţoiu), poet, traducător de limbă spaniolă şi eseist

– 1937: S-a născut fostul ambasador Dumitru Ciauşu, diplomat de carieră; a reprezentat România în Republica Federală Germania, Norvegia, Franţa, precum şi în comisii ale ONU dedicate dreptului mării, protecţiei persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale, drepturilor omului, precum şi în calitate de secretar de stat în MAE; ultima sa misiune în serviciul exterior a fost de ambasador al României în Republica Franceză (m. 2011)

– 1940: S-a născut Constantin Prut, critic şi istoric de artă, profesor; autorul lucrării „Dicţionar de artă modernă şi contemporană”, o lucrare unică în literatura de specialitate în limba română – 75 de ani

– 1945: Se semnează, la Moscova, acordul comercial, pe 5 ani, româno-sovietic în baza căruia au fost înfiinţate societăţi mixte româno-sovietice („faimoasele” sovromuri), care s-au dovedit a fi o formă de spoliere rapace a economiei româneşti de către URSS (sovromurile vor fi desfiinţate în anul 1954) – 70 de ani

– 1948: S-a născut poetul Vasile Dan

– 1950: S-a născut Gheorghe Crăciun, scriitor, teoretician literar şi profesor (m. 2007) – 65 de ani

– 1956: S-a născut fostul fotbalist Victor Piţurcă, actual selecţioner al echipei naţionale de fotbal a României; a fost în alte două rânduri antrenorul echipei naţionale de fotbal a României, pe care a reuşit să o califice de fiecare dată la turneele finale ale Campionatului European

– 1968: A murit G. Ciprian (pseudonimul lui Gheorghe Constantin-Constantinescu), dramaturg, prozator şi actor (n. 1883)

– 1970: S-a născut Anca Ţurcaşiu, solistă vocală şi actriţă – 45 de ani

– 1972: Inaugurarea, în clădirea Poştei Centrale din Bucureşti, a Muzeului de Istorie al României (astăzi, Muzeul Naţional de Istorie al României); primul director, Florian Georgescu

– 1977: A murit Ion Cârja, prozator şi deţinut politic român (n. 1922)

– 1979: A murit pianista şi compozitoarea Rodica Suţu (n. 1913)

– 2003: Congresul SUA a ratificat Protocoalele de aderare la NATO a celor şapte state invitate să adere la această organizaţie: România, Bulgaria, Estonia, Lituania, Letonia, Slovacia şi Slovenia

– 2007: A murit actorul Victor Moldovan (n. 1926)

– 2011: A murit ÎPS George Guţiu, arhiepiscop emerit greco-catolic de Cluj – Gherla (n. 1924)

EVENIMENTE EXTERNE

– Bruxelles: Reuniunea miniștrilor apărării din cadrul UE

– Moscova: Președintele chinez, Xi Jinping, se va afla în vizită în Rusia (8 -10 mai), pentru a participa la ceremonia de comemorare a 70 de ani de la victoria obţinută în lupta pentru apărarea Moscovei din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial

– Sarajevo: Vizită a comisarului european pentru politica de vecinătate, Johannes Hahn

– Florenţa: Conferinţă asupra UE, la care participă şeful politicii externe a UE, Federica Mogherini, prim-ministrul italian, Matteo Renzi, prim-ministrul grec, Alexis Tsipras, și prim-ministrul portughez, Pedro Passos Coelho

– Geneva – Negocieri internaţionale pentru găsirea unei soluţii care să pună capăt conflictului armat din Siria

– Londra: Au loc ceremonii comemorative la 70 de ani de la sfârșitul celui de Al Doilea Război Mondial

Aniversări – Comemorări

– „Ziua Internaţională de Luptă Împotriva Cancerului Ovarian”; iniţiativa marcării acestei zile a avut loc în 2009, când reprezentanţi ai organizaţiilor pacienţilor din întreaga lume şi profesionişti din domeniul medical s-au reunit într-o conferinţă internaţională axată pe un schimb de experienţe din lupta lor împotriva acestui tip de cancer; a devenit zi internaţională în anul 2013

– 8-9: „Zilele Comemorării şi Reconcilierii în Memoria celor care şi-au pierdut viaţa în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial”, declarate de Adunarea Generală a ONU prin Rezoluţia 59/26 din 22.XI.2004; statele membre şi agenţiile ONU, organizaţiile neguvernamentale şi persoanele fizice sunt invitate să sărbătorească, în fiecare an, fie una, fie ambele zile, într-o manieră adecvată şi să aducă un omagiu celor ce şi-au pierdut viaţa în timpul celei de-a doua conflagraţii mondiale; în noaptea de 8/9 mai 1945 (la ora 0:16), la cartierul general sovietic din Berlin, s-a semnat actul de capitulare necondiţionată a Germaniei ( – 70 de ani), luând sfârşit cel de-al doilea război mondial (început la 1.IX.1939)

– „Ziua Mondială a Crucii Roşii şi a Semilunii Roşii”; marchează ziua de naştere a fondatorului Mişcării Internaţionale a Crucii Roşii (azi şi a Semilunii Roşii), omul de afaceri elveţian Henry Dunant (1828-1910), laureat, împreună cu francezul Frédéric Passy, al Premiului Nobel pentru Pace în anul 1901

– „Ziua Internaţională a Talasemiei”, eveniment stabilit de Organizaţia Mondială a Sănătăţii şi marcat anual de peste 10 ani de Federaţia Internaţională a Talasemiei cu scopul de a informa populaţia despre această boală rară a sângelui; tema din acest an va fi “Enhancing partnership towards patient-centred health systems: good health adds life to years!”

– 1521: Prin Edictul de la Worms (promulgat de împăratul german Carol al V-lea) învăţătura reformatorului religios Martin Luther, protestantismul german, este condamnată ca eretică. NOTĂ: La 31.X.1517 Martin Luther (1483-1546) a bătut pe uşile Domului din Wittenberg documentul cu cele 95 de teze împotriva catolicismului, moment ce a marcat începutul Reformei promovate de teologul german

– 1745: La această dată a fost botezat Carl Stamitz, compozitor german originar din Boemia (m. 1801) – 270 de ani

– 1753: S-a născut preotul Miguel Hidalgo, erou naţional mexican; unul dintre conducătorii Războiului de independenţă împotriva dominaţiei spaniole; înfrânt la Calderón, lângă Guadalajara, a fost prins şi executat (m. 1811)

– 1794: A murit chimistul francez Antoine Laurent de Lavoisier, unul dintre creatorii chimiei moderne (n. 1743)

– 1828: S-a născut Jean Henri Dunant, fondatorul „Crucii Roşii”, laureat al Premiului Nobel (m. 1910)

– 1873: A murit John Stuart Mill, filosof pozitivist, logician şi economist englez; unul dintre cei mai influenţi gânditori liberali ai secolului al XIX-lea, care a adus contribuţii importante la dezvoltarea utilitarismului (n. 1806)

– 1880: A murit scriitorul francez Gustave Flaubert; unul dintre cei mai cunoscuți scriitori occidentali (n. 1821) – 135 de ani

– 1884: S-a născut omul politic democrat american Harry S. Truman, preşedinte al SUA între anii 1945 şi 1953; a fost primul şef de stat care a autorizat utilizarea bombei atomice împotriva altei ţări (Japonia, august 1945); autor al celebrei doctrine politico-economice care-i poartă numele (1947); aceasta a facilitat intrarea capitalului american în unele ţări slăbite de război; a fost concretizată, din 1948, prin „Planul Marshall” (m. 1972)

– 1886: A fost lansat pe piaţă produsul „Coca-Cola”, cunoscuta băutură răcoritoare, inventată de farmacistul american John Pemberton (din Atlanta, Georgia)

– 1899: S-a născut Friedrich August von Hayek, economist şi filosof politic austriac, laureat al Premiului Nobel pentru Economie în anul 1974; de numele său este legat termenul de catalaxie, o redefinire a conceptului de ordine spontană a pieței (m. 1992, în Germania)

– 1903: S-a născut Fernandel (Fernand Joseph Désiré Contandin), actor francez de film (m. 1971)

– 1903: A murit pictorul francez Paul Gauguin (n. 1848)

– 1906: S-a născut regizorul italian de film Roberto Rossellini; unul dintre cei mai importanți regizori ai filmului neorealist italian (m. 1977)

– 1914, 8/21: S-a născut, în Lituania, Romain Gary (pe numele său adevărat Roman Kacew), scriitor, regizor, cineast şi diplomat francez (m. 1980, la Paris). NOTĂ: A mai semnat sub pseudonimul Émile Ajar

– 1917: S-a născut filologul şi criticul literar italian Aurelio Roncaglia; studii de sinteză asupra limbilor romanice (inclusiv limba română); membru de onoare din străinătate al Academiei Române din 1992 (m. 2005)

– 1936: A murit filosoful (reprezentant al antiintelectualismului) şi istoricul german Oswald Spengler, autorul lucrării „Declinul Occidentului” (două volume, 1918-1922) (n. 1880)

– 1937: S-a născut Thomas Pynchon jr., romancier american

– 1938: S-a născut desenatorul francez Moebius (pseudonimul lui Jean Henri Gaston Giraud) considerat părinte al benzilor desenate în Europa (m. 2012)

– 1940: S-a născut cântăreţul şi actorul american Ricky Nelson (numele real: Eric Hilliard Nelson) (m. 1985) – 75 de ani

– 1945: S-a născut Keith Jarrett, muzician american de jazz – 70 de ani

– 1947: S-a născut biologul american Robert Horvitz; contribuţii în genetica moleculară; Premiul Nobel pentru Medicină în anul 2002, împreună cu britanicii Sydney Brenner şi John Sulston

– 1947: S-a născut soprana britanică Felicity Lott

– 1960: A murit J. Henry C. Whitehead, matematician britanic (n. 1904, în India)

– 1975: S-a născut interpretul de muzică uşoară spaniol Enrique Iglesias, fiul cântăreţului Julio Iglesias – 40 de ani

– 1985: A murit Theodore Sturgeon (pe numele său real Edward Hamilton Waldo), scriitor american de science fiction (n. 1918) – 30 de ani

– 1988: A murit scriitorul american Robert Heinlein, autor de romane ştiinţifico-fantastice; deseori numit „decanul scriitorilor de science fiction”, a fost unul dintre cei mai populari, influenți și controversați autori ai genului (n. 1907)

– 1990: Sovietul Suprem al Estoniei a adoptat legea privind simbolurile de stat şi a schimbat denumirea ţării din Republica Sovietică Socialistă Estonia în Republica Estonă – 25 de ani

– 1990: A murit compozitorul italian Luigi Nono, unul dintre cei mai proeminenţi ai secolului al XX-lea (n. 1924) – 25 de ani

– 1991: A murit Rudolf Serkin, pianist austriac naturalizat american (n. 1903)

– 1994: A murit actorul american George Peppard (n. 1928)

– 1996: A murit Luis Miguel Dominguin, celebru toreador spaniol, prieten al scriitorului american Ernest Hemingway (n. 1926)

– 2008: Torţa olimpică a ajuns pentru prima dată în istorie pe Vârful Everest, fiind adusă de o echipă de alpinişti chinezi, cu trei luni inaintea Jocurilor Olimpice de la Beijing

– 2012: A murit Maurice Sendak, cunoscut autor american de literatură pentru copii, devenit celebru graţie romanului grafic „Where the Wild Things Are” (n. 1928)

– 2013: A murit Bryan Forbes, regizor, actor şi scenarist britanic (n. 1926)