Întâlnirea informală a preşedintelui rus, Vladimir Putin, cu liderii CSI, va avea loc vineri, la Moscova

Preşedintele rus, Vladimir Putin va participa la o întrevedere neoficială cu liderii Comunităţii Statelor Independente (CSI), vineri, 8 mai, la Moscova. Preşedintele Ucrainei, Petro Poroşenko, este marele absent de la această întâlnire, el nu va sosi la Moscova. Preşedintele rus, Vladimir Putin, va convoca această întrevedere cu toţi omologii săi din cadrul CSI, care vor fi prezenţi sâmbătă, 9 mai, la evenimentele consacrate victoriei împotriva fascismului  în cel de-al Doilea Război Mondial, a precizat jurnaliştilor consilierul prezidenţial rus Iuri Uşakov. Preşedintele Kazahstanului, Nursultan Nazarbaev, liderul belarus, Aleksandr Lukaşenko, preşedintele Kîrgîzstanului, Almazbek Atambaev, preşedintele Uzbekistanului, Islam Karimov şi preşedintele Tadjikistanului, Emomali Rahmon, au confirmat prezenţa lor la evenimentele din 9 mai, de la Moscova. La întâlnirea informală de astăzi, de la Moscova, va mai participa  secretarul executiv al CSI, Serghei Lebedev.

(Agenţia de presă TASS – 8 mai)