Gruparea jihadistă Statul Islamic a revendicat un atac asupra unei închisori din Irak

Gruparea jihadistă Statul Islamic (SI) a revendicat atacul produs anterior la o închisoare din Irak, situată la nord-est de capitala Bagdad. Detaliile privind incidentul sunt diferite. SI a precizat că a detonat vehiculele forţelor de securitate din jurul închisorii, provocând panică şi haos în interiorul şi exteriorul stabilimentului. Aproximativ 30 de deţinuţi au fost eliberaţi de SI, dar cifrele diferă de cele prezentate de autorităţile irakiene, care susţin că a avut loc o revoltă în interiorul închisorii. Mai mulţi gardieni şi deţinuţi au fost ucişi în timpul incidentului, dar cifrele nu pot fi confirmate. Potrivit altor informaţii, 40 de deţinuţi au reuşit să evadeze din închisoare, dintre aceştia nouă fiind condamnaţi pentru acuzaţii de terorism. Autorităţile irakiene încearcă acum să îi localizeze şi să îi captureze pe evadaţi.

CNN INTERNATIONAL – 9 mai