Instituţiile Uniunii Europene îşi deschid porţile pentru public

Uniunea Europeană salută rezultatul alegerilor din Marea Britanie, dar ţine să sublinieze că se bazează pe premierul ales David Cameron că va pleda pentru rămânerea Londrei în Uniunea Europeană. Comisia Europeană spune în acelaşi timp că libertăţile înscrise în Tratatul European, inclusiv cea de circulaţie, nu sunt negociabile. Rezultatul alegerilor din Marea Britanie este anunţat la numai o zi diferenţă de momentul în care se sărbatoreşte Ziua Europei. Din Bruxelles, semnalează Cerasela Rădulescu.
Reporter: Preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker se declară pregătit pentru discuţii cu premierul ales David Cameron referitor la referendumul anunţat de către liderul britanic privind o eventuală ieşire a ţării sale din Uniunea Europeană, promisiune făcută de către Cameron electoratului eurosceptic, în campania sa eletorală. În mesajul transmis oficial lui Cameron, cu puţin timp în urmă, Juncker îl anunţă că este pregătit să colaboreze cu premierul britanic referitor la o soluţie constructivă pentru ambele părţi. Juncker se declară pregătit să aibă o întrevedere cu premierul Cameron şi să asculte propunerile acestuia. Comisia Euroepană spune în acelaşi timp că libertăţile înscrise în Tratatul European, inclusiv cea de circulaţie, nu sunt negociabile referitor la anumite afirmaţii făcute în spaţiul public britanic. Purtătorul de cuvânt al Comisiei a răspuns astfel unei întrebări despre posibile schimbări ale Tratatului cerute de către britanici.
Jean-Claude Juncker: Comisia va analiza obiectiv şi prietenesc, dar şi politicos, orice cerere de schimbare în relaţiile Marii Britanii cu Uniunea Europeană venite din partea Londrei.
Reporter: La rândul său, preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, spune că este dispus să îl ajute pe Cameron, premierul ales, ca ţara sa să rămană în Uniunea Europeană. „Contez pe noul guvern că va pleda pentru rămânerea Marii Britanii în Uniunea Europeană şi sunt gata să ajut în acest sens. Donald Tusk, fost premier al Poloniei, a făcut apel la decenţa poporului britanic şi a amintit contribuţia acestei ţări la construcţia europeană. Şi aceasta când, mâine, în toate statele membre este sărborită construcţia europeană, privită ca pe un spaţiu comun de pace şi prosperitate după cele două războaie mondiale care au devastat Europa. Semnificaţia istorică a Zilei Europei la 9 mai este prezentată şi anul acesta de către organizatori publicului larg drept forma cea mai potrivită pentru organizarea bătrânului continent, mai ales în prezent, când euroscepticismul a crescut în unele state membre. Ziua Europei marchează pacea şi unitatea, prin aniversarea Declaraţiei Schuman, şi aceasta pentru că la cinci ani după încheierea celui de-al Doilea Război Mondial, la Paris, în 1950, ministrul francez de externe de atunci, Robert Schuman, propunerea stabilirea unei noi forme de cooperare politică în Europe, care să înlăture pentru totdeauna posibilitatea izbucnirii unui nou război între naţiunile acestui continent. Aceasta era piatra de temelie a viitoarei construcţii europene, care avea să devină mai târziu Uniunea Europeană. „Europa nu va fi construită dintr-odată sau ca urmare a unui plan unic, ci prin realizări concrete, care să creeze în primul rând o solidaritate de facto”, spunea la acel moment Robert Schuman. Să nu uităm de altfel deviza Uniunii Europene: „Unitate în diversitate”. Aceasta arată că europenii s-au unit pentru a promova pacea şi prosperitatea, acceptând totodată să îşi deschidă spiritul către culturile, tradiţiile şi limbile atât de diverse ale continentului. Pentru a sărbători Ziua Europei, instituţiile Uniunii Europene îşi deschid mâine porţile pentru public. Deja pregătirea evenimentului a început. Am văzut în această dimineaţă că standurile erau deja pregătite, atât la Comisia Europeană, Parlament, Consiliu, dar şi la celelalte instituţii europene. Aşa cum am văzut şi în anii trecuţi, Bruxelles-ul devine astfel o atracţie turistică, pentru că această zi a porţilor deschise la instituţiile europene aduce de fiecare dată mii de vizitatori din înteaga lume. Vorbim de dezbateri, vizitarea instituţiilor, concerte, standuri de informare cu premii şi ceea ce este foarte important este că de fiecare dată sunt cooptaţi foarte mulţi tineri şi copii care vor să cunaoscă, să vadă, să participe.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 9 mai