Preşedintele Bulgariei participă la ceremoniile de marcare a Zilei Europei şi a Zilei Victoriei, la Sofia

Preşedintele Bulgariei, Rosen Plevneliev, participă la ceremoniile care marchează Ziua Europei şi Ziua Victoriei împotriva Fascismului, la Sofia. Şeful statului bulgar va fi prezent la ceremonia de depunerea a unei coroane de flori la Monumentul Soldatului Necunoscut cu ocazia marcării a 70 de ani de la capitularea Germaniei naziste în cel de-al Doilea Război Mondial. În faţa clădirii Preşedinţiei Bulgariei va avea loc şi ceremonia de arborare solemnă a steagului UE cu ocazia Zilei Europei. Preşedintele Rosen Plevneliev şi vicepreşedintele Comisiei Europene, Kristalina Gheorghieva, responsabil cu bugetul şi resursele umane, vor participa la festivităţile prilejuite de aniversarea Zilei Europei, care vor avea loc la Reprezentanţa Comisiei Europene de la Sofia.

(www.focus-news.net – 9 mai)