O iniţiativă legislativă aşteptată, mai mult criticată decât apreciată, în mare măsură necunoscută de cei ce-o critică. Deci o iniţiativă legislativă pe nedrept criticată în opinia noastră, de cei ce au auzit doar despre conţinutul ei, fără a avea însă curiozitatea lecturării în întregime a acesteia. În sfârşit, o iniţiativă legislativă atacată de mercenarii unor societăţi neguvernamentale, plătiţi, probabil din ţară şi străinătate, pentru a ataca vânătorii. Reamintiţi-vă numai de video clipul belicos, „cu soprana împuşcată” a cărei stupizenie îi caracterizează. Fiindcă a ataca vânătorii, care prin amendamente propuse de ei şi proiectul de lege susţinută, protejează toate speciile de păsări sedentare şi pe cele aflate în trecere prin România, precum şi mediul acestora de viaţă, fără ca marea majoritate a acestor păsări să prezinte vreun fel de interes vânătoresc, nu poate fi decât o enormă greşeală din partea S.O.R.-iştilor.
Fac o paranteză şi precizez că întotdeauna până acum, dar niciodată ca în prezent, nu a fost apreciat mai mult d-l acad. dr. Dan Munteanu, fostul preşedinte a S.O.R., pentru faptul că se putea discuta, orice şi întotdeauna cu Domnia Sa, la aceeaşi masă, la un nivel elevat şi într-un sens constructiv, în interesul protecţiei reale, nicidecum gălăgioase, a păsărilor din România. Iar o astfel de abordare deschisă, cinstită şi realistă este mai mult decât oricând de actualitate, în condiţiile în care mediul de viaţă al păsărilor şi al nostru în general este din ce în ce mai agresiv ameninţat cu degradarea.
Trecând peste această introducere generată de agresivitatea campaniei anti-vânătoare, în care au fost antrenaţi S.O.R.-işti cu aceleaşi scopuri finale cu cele ale vânătorilor, daţi-mi voie să vă prezint concis, într-o concepţie protecţionistă, principalele prevederi bune, dar şi câteva rele, ale iniţiativei legislative aflată încă în dezbatere.
În primul rând, prin câteva definiţii mai clare din cuprinsul articolului 1, au fost clarificate unele noţiuni şi sintagme interpretabile din cuprinsul legii în vigoare. Reţinem dintre acestea, pentru dumneavoastră, doar definiţia „vânătorului”, căruia i se recunoaşte, prin lege, întâia preocupare, de ocrotire şi îngrijire a faunei cinegetice, mai înainte de preocuparea pentru extragerea surplusului acesteia, în cadrul organizat al diversităţii actualelor asociaţii vânătoreşti gestionare de fonduri cinegetice. Vrem să recunoaştem sau nu, vânătorii onorabili nu au fost, nu sunt şi nu vor fi niciodată simpli „împuşcători” de vânat, deoarece ei nu fac doar acest lucru, motiv pentru care anatema de „ucigaş” lipită de S.O.R.-işti pe fruntea întregii vânătorimi, este mult mai mult decât denigratoare. Dacă vânătorii onorabili, despre care discută în necunoştinţă de cauză, nu ar păzi efectiv, prin oameni special retribuiţi, fauna cinegetică, nu ar interveni cu hrana complementară în perioada critică de iarnă, nu ar extrage surplusul populaţional pentru asigurarea unui echilibru normal între speciile de interes vânătoresc şi între acestea şi mediul lor de viaţă, cine ar face-o şi pe ce bani?
În al doilea rând, autoritatea publică centrală care răspunde de vânătoare nu mai este autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură, ci autoritatea publică centrală care răspunde de „vânătoare”, nuanţă extrem de importantă în recunoaşterea independenţei activităţii vânătoreşti de cea silviculturală.
În al treilea rând, anexa nr. 1 la lege a fost inspirat modificată, pentru evitarea intrării României în stare de infringement, din cauza împuşcării mai multor specii de raţe şi gâştei de semănătură pe timpul migraţiei de primăvară, spre locurile de nidificare. De asemenea, pentru evitarea intrării României în stare de infringement, din cauza interzicerii chemătorilor „electrice”, în loc de chemători electronice, corectură care se aduce prin această iniţiativă legislativă unei prevederi eronate din OUG nr. 57/2007. Iată, două modificări pe care SOR-iştii se fac că nu le văd, fiindcă nu cred să nu fi fost observate, cel puţin de cei mai pregătiţi dintre aceştia. În acelaşi timp a fost prelungit, fără a se contraveni cumva Directivei europene Păsări, sezonul de vânătoare la doar câteva specii de păsări, pentru ca vânătoarea la toate raţele şi gâştele să se termine în aceeaşi zi, aşa cum a fost statuat întotdeauna până în anul 2006, în scopul evitării confuziei şi a împuşcării din culpă a anumitor exemplare de specii interzise la vânătoare în acel moment, confundabile cu cele încă admise la vânătoare.
Prin noua iniţiativă legislativă s-a redus în mod evident sezonul de vânătoare la ciocârlie, iar prin reglementările secundare s-a redus drastic cota de recoltă şi a scăzut la jumătate numărul de exemplare care se pot preleva, într-o zi de vânătoare, de un vânător.
În plus, expedierea din ţară a ciocârliilor, vânate de străini, ca de altfel a oricărui altui vânat sau a unor părţi din acesta, nu se poate face decât cu sigilii, în cazul ciocârliilor şi păsărilor în general, în pachete sigilate, cu acte de provenienţă alăturate, eliberate de gestionarii fondurilor cinegetice.
Esenţială pentru protecţia păsărilor, în mod special a ciocârliei, este şi interzicerea chemătorilor electronice, atrapelor apelante şi oglinzilor, alt motiv pentru care România putea intra în stare de infringement oricând din cauza prevederilor eronate ale OUG nr. 57/2007 în acest sens.
În ceea ce priveşte amplasarea instalaţiilor vânătoreşti temporare, nicidecum a construcţiilor vânătoreşti, aceasta se va putea face, fără afectarea folosinţei de bază a terenului, pe terenurile proprietate publică şi, prin înţelegere cu proprietarii, pe celelalte.
La dreptul de servitute criticat propus a fi asigurat vânătorilor pentru acces la exploatarea limitată a faunei cinegetice – unui bun public – pe proprietăţile altora, s-a renunţat, fiindcă actuala lege prevede deja acest drept, altfel formulat, iar Curtea Constituţională s-a pronunţat în trecut, definitiv şi irevocabil, într-o astfel de speţă. În concluzie, accesul vânătorului la surplusul de vânat nu poate fi împiedicat de proprietarul terenului, oricare ar fi acesta, în condiţiile în care vânătorul nu prejudiciază în vreun fel proprietarul.
Să nu se uite că, din acest motiv, tariful de gestionare, în proporţie de 81%, revine direct proprietarilor de terenuri.
Numărul de câini însoţitori ai turmelor de vite din teren a rămas acelaşi, dar acest număr nu priveşte numărul de câini legaţi la stâni, ci ai celor ce însoţesc liberi aceste turme, dar nu vagabondează după progenitura faunei sălbatice prin terenurile de vânătoare. Doar câinii sălbăticiţi şi cei ai căror stăpâni nu pot fi identificaţi pot fi împuşcaţi, fără nici un fel de repercusiuni şi fără despăgubire. Prin lege s-a reglementat, în plus, şi dimensiunile şi modul de prindere al jujeului, pentru a nu mai lăsa loc la nici un fel de neînţelegeri ulterioare din acest punct de vedere.
Prin iniţiativa legislativă în discuţie este clarificată, fără posibilitate de interpretare, şi problema păşunatului, care este interzis complet în pădurile statului, admis doar ca excepţie în anumite păduri private şi interzis total, inclusiv în terenul agricol, în perioada 6 decembrie – 24 aprilie.
Prin iniţiativa legislativă de modificare şi completare a Legii nr. 407/2006 mai sunt statuate câteva interdicţii pozitive din punct de vedere al conservării faunei cinegetice şi anume:
– circulaţia în teren cu câini nedehelminizaţi şi nevaccinaţi;
– circulaţia în fondul forestier din fondurile cinegetice cu mijloace auto de agrement, fără acordul gestionarului fondului cinegetic;
– abandonarea câinilor sau altor animale domestice în fondurile cinegetice;
– folosirea la vânătoare a altor arme de vânătoare decât cele potrivite speciei.
Mai adăugăm, ca fiind pozitivă, prevederea referitoare la durata de minim 16 ani de încheiere a contractelor de gestionare şi dreptul de preemţiune a gestionarului fondului cinegetic la finalizarea acestei perioade.
Tot indirect pozitivă şi protecţionistă, pentru fauna cinegetică, este şi prevederea privind anchetarea şi judecarea în regim de urgenţă a cazurilor grave de braconaj cinegetic.
Deci toate prevederile preconizate, de modificare sau completare a legii, prin această iniţiativă legislativă, şi încă altele neprecizate aici, justifică aprecierea noastră şi susţinerea acestei iniţiative.
Aceasta nu însemnă că iniţiativa legislativă nu are şi câteva puncte slabe, din punctul nostru actual de vedere, şi, indirect, al protecţiei faunei cinegetice, dintre care considerăm:
– micşorarea suprafeţei minime/vânător, ceea ce va permite creşterea, în viitor, a numărului actual de vânători cu peste 20.000;
– cesiunea contractelor de gestionare şi schimbul de fonduri cinegetice cu permisiunea autorităţii publice centrale care răspunde de vânătoare, ceea ce poate favoriza o „vindere la negru” a contractelor de gestionare a fondurilor între gestionari;
– componenţa Consiliului Naţional de Vânătoare, organism de consultare al autorităţii, în care numărul mare al reprezentanţilor autorităţii şi al entităţilor obediente acesteia îi asigură posibilitatea avizării şi, ulterior, a promovării oricărui proiect de reglementare, oricât de greşit conceput ar fi acesta;
– componenţa Comisiei de examinare a candidaţilor la calitatea de vânător, care nu cuprinde şi reprezentanţii asociaţiilor neguvernamentale care primeşte în acestea noii vânători.
Iată aşadar, câteva prevederi benefice şi mai puţin benefice protecţiei şi conservării faunei cinegetice şi mediului acesteia, aduse prin noua iniţiativă legislativă, criticată dur de persoane care nu credem să o fi lecturat sau au lecturat-o şi n-au înţeles-o ori sunt de foarte rea credinţă.
Legea nr. 407/2006, actualizată şi republicată, va fi cu certitudine îmbunătăţită prin această iniţiativă legislativă, dar, la fel de sigur este, că lucrurile nu se vor opri aici.
Sunt deja pe rol alte două iniţiative legislative, în opinia subsemnatului ilogice, dar interesate, iar această instabilitate în domeniul legislativ, referitoare la vânătoare, poate genera repercusiuni aproape la fel de grave precum degradarea mediului de viaţă al faunei cinegetice. Acestea sunt însă probleme de viitor, iar noi va trebui să ne concentrăm atenţia, dacă vrem să fim pragmatici şi eficienţi, doar înspre viitorul foarte apropiat. Ce va urma mai târziu nu avem de unde şti, motiv pentru care este mai cuminte să aşteptăm, cu răbdare, eventuale noi iniţiative.
Toate la timpul lor.
N.Şelaru
RADOR, 11 mai 2015
