Secretarul general al NATO este îngrijorat de sporirea prezenţei militare a Rusiei în Marea Neagră

Alianţa Nord-Atlantică este îngrijorată de sporirea capacităţilor militare ale Rusiei în Crimeea, a declarat secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg. „Ne aşteptăm la o consolidare continuă de mare amploare a capacităţilor militare ale Rusiei în Crimeea şi suntem extrem de îngrijoraţi în legătură cu declaraţiile referitiare la posibila amplasare pe viitor a armamentului nuclear rusesc în Crimeea şi a mijloacelor de amplasare a acestui armament”, a declarat secretarul general al NATO, în cadrul unei conferinţe de presă susţinută la Antalya, cu ocazia summitului NATO de la Belek. „De asemenea, stârneşte îngrijorare tendinţa continuă a Federaţiei Ruse de a consolida prezenţa sa militară în Marea Neagră”, a adăugat oficialul NATO. În acest context, oficialul a precizat că, în luna septembrie a acestui an, în Ucraina vor avea loc exerciţii militare de reacţie rapidă, desfăşurate sub egida NATO, pentru executarea unor misiuni specifice de limitare şi înlăturare a consecinţelor calamităţilor naturale. „Intenţionăm să consolidăm cooperarea dintre NATO şi Ucraina în domeniul efectuării reformelor în domeniul securităţii şi a apărării şi a sistemului de dirijare. Aşteptăm cu nerăbdare desfăşurarea în luna septembrie 2015 a exerciţiilor militare sub egida NATO care vor avea loc pe Poligonul Iavoriv din regiunea Lviv”, a declarat  oficialul NATO. Stoltenberg a mai declarat că situaţia din estul Ucrainei se va soluţiona în cazul în care va fi vor fi implementate pe deplin acordurile de la Minsk. „Acordurile de la Minsk reprezintă varianta cea mai optimă de reglementare a situaţiei din estul Ucrainei. Acestea trebuie realizate pe deplin, ceea ce include încetarea focului şi regtragerea la linia de demarcaţie a tehnicii grele şi soluţionarea statutului Donbasului şi desfăşurarea unor alegeri corecte în regiune”, a mai spus secretarul general al NATO Jens Stoltenberg, adăugând: „NATO sprijină neîncetat suveranitatea şi integritatea teritorială a Ucrainei şi dreptul aceste ţări de a-şi crea viitorul fără un amestec din exterior în afacerile sale interne. „Condamnăm acţiunile agresive ale Rusiei şi o chemăm să respecte normele de drept internaţional”, a mai afirmat oficialul NATO. În acest context, Stoltenberg a precizat că nu consideră că tensiunile actuale create între Rusia şi statele membre NATO reprezintă un nou Război rece. „Este nedrept să caracterizezi relaţiile actuale dintre NATO şi Rusia cu termenul Război rece. Nu avem o situaţie de genul unul Război rece care a existat până la căderea Zidului Berlinului. Atunci au existat două blocuri şi o confruntare ideologică care exista la nivelul întregului mapamond. Este regretabil faptul că nu am reuşit să creăm un parteneriat între Rusia şi NATO, pe care am încercat să-l construim de-a lungul anilor. Ne aflăm în prezent în cu totul alte condiţii, iar Alianţa trebuie să se adapteze la aceste condiţii”, a mai spus Stoltenberg.

(www.rosbalt.ru  – 14 mai)