Festivalul Luminii, în Bucureşti şi în alte 25 de oraşe

Peste 25 de oraşe din România găzduiesc, până la sfârşitul lunii mai, Festivalul Luminii. În Bucureşti, cercetaşi de toate vârstele vor aprinde diseară, de la ora 20:30, în Parcul Carol, peste 10.000 de lumânări. Potrivit unui comunicat al Organizaţiei Naţionale Cercetaşii României, organizatorul evenimentului, va avea loc şi un schimb liber de cărţi, acţiune vizând încurajarea lecturii. Seara se va încheia în Parcul Carol cu un concert surpriză şi un spectacol de lumini şi artificii. Festivalul Luminii este un eveniment anual organizat la nivel naţional, iar anul acesta se desfăşoară cea de-a XI-a ediţie.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 16 mai