Revista presei internaţionale – 16 mai 2015

La împlinirea a 25 de ani de la stabilirea relaţiilor diplomatice între România şi Vatican, presa italiană consemnează întâlnirea preşedintelui Klaus Iohannis cu Papa Francisc la Palatul Apostolic de la Vatican. „Osservatore romano” consemnează că, în timpul întrevederii private, Papa Francisc a răspuns pozitiv la invitaţia făcută de preşedintele Iohannis de a vizita anul următor România. Au fost abordate chestiuni legate de activitatea bisericii catolice române, precum şi diverse alte subiecte ale actualităţii internaţionale.
Ziarele internaţionale se opresc asupra principalelor aspecte legate de situaţia economică şi politică a Europei. Noul guvern al Marii Britanii şi-a început activitatea, agenda sa fiind una încărcată şi destul de complicată. Premierul David Cameron cântăreşte posibilităţile privind transferarea către Scoţia a mai multor puteri – scrie „Financial Times”. Premierul britanic e pregătit să ofere mai multă putere Scoţiei, dar a spus „Nu” unui al doilea referendum privind separarea de Marea Britanie – punctează „The Telegraph”. Reforma scoţiană nu pare să fie, însă, prioritatea agendei noului guvern Cameron, este de părere ziarul britanic, care adaugă: „Negocierile cu Uniunea Europeană şi referendumul privind păstrarea sau nu a statutului de membru al blocului celor 28 vor ocupa destul de mult timpul cabinetului de la Londra în următoarele luni. Dacă premierul Cameron îşi joacă în mod inteligent cărţile şi tratează Scoţia cu simpatie şi înţelegere, problema independenţei acesteia ar putea rămâne în sertar multă vreme, dacă nu pentru totdeauna.” O altă preocupare a noului guvern conservator este, bineînţeles economia ţării. Banca Angliei a redus din nou previziunile pentru 2015 după primul trimestru şi anul a început cu o productivitate scăzută, relevă „Financial Times”. „Cu toate acestea, economia britanică ar putea să înregistreze creşteri datorită sectorului construcţiilor, care a crescut pentru prima dată în ultimele şase luni” – scrie „This is Money”.
În acelaşi timp, „Moscow Times” anunţă că „economia Rusiei s-a contractat cu 1,9% în primul trimestru al anului, motivul fiind sancţiunile aplicate de Occident şi scăderea preţului petrolului la nivel mondial”. „Unii analişti economici” – continuă publicaţia rusă – „susţin însă că cifrele sunt cu mult mai bune decât se estimase anterior, iar recenta stabilizare a condiţiilor financiare, reflectată în întărirea rublei, alimentează speranţa că momentul cel mai greu al crizei economice din Rusia a trecut”.
Şi în Ucraina se fac demersuri pentru depăşirea situaţiei de criză economică. Guvernul de la Kiev caută „investitori strategici, cu viziune pe termen lung, pentru vânzarea capitalurilor de stat – scrie „Kiev Post”. Ziarul precizează că un alt stimulent al economiei ucrainene, greu încercate de conflictul din estul ţării, ar putea fi şi contractul cu Arabia Saudită privind construirea unor avioane militare de transport Antonov. Între timp, „Franţa va ajuta Ucraina să cerceteze bunurile şi conturile anturajului fostului preşedinte, Viktor Ianukovici”, mai scrie publicaţia.
În Orientul Mijlociu, militanţii grupării jihadiste Statul Islamic sunt „la un pas” de străvechiul oraş Palmira, situat în apropiere de capitala Siriei şi aflat pe lista patrimoniului UNESCO – scrie „Le Monde”. Armata siriană a mobilizat trupe pentru protejarea Palmirei, supranumit şi „Perla deşertului”, un punct caravanier important pe ruta antică cunoscută sub numele de „Drumul mătăsii”. „Total ostili faţă de cultura preislamică, jihadiştii Statului Islamic ar putea distruge monumentul, aşa cum au făcut cu multe altele în Siria şi Irak”, atrage atenţia ziarul francez. În Irak, gruparea extrem de violentă a reuşit să preia controlul asupra oraşului Ramadi, ceea ce ar însemna o serioasă lovitură pentru guvernul de la Bagdad – subliniază „Stars and Stripes” şi reaminteşte că Ramadi a fost unul dintre cele mai puternice centre insurgente cu care s-a confruntat armata americană în timpul războiului din Irak.
Prezentăm şi o informaţie legată de Festivalul internaţional de film de la Cannes. Atenţia lumii este concentrată nu numai asupra calităţii peliculelor prezentate, ci şi asupra modei starurilor. „The Guardian” consemnează: „Dacă anul trecut au predominat dantela şi motivele florale, în acest an vestimentaţia actorilor pare desprinsă din celebrul film Războiul Stelelor, evenimentul devenind din ce în ce mai mult un spectacol de modă”.

Magda Baciu