Activitatea Centrului Rus pentru Ştiinţă şi Cultură din România va consolida relaţiile culturale dintre Moscova şi Bucureşti

Activitatea Centrului Rus pentru Ştiinţă şi Cultură din România va contribui la consolidarea şi extinderea relaţiilor culturale şi umanitare dintre cele două ţări – a declarat, pentru RIA „Novosti”, sâmbătă, 16 mai, ataşatul de presă al Ambasadei Federaţiei Ruse la Bucureşti, Vasili Potenga. Inaugurarea oficială a Centrului pentru Ştiinţă şi Cultură din Rusia a avut loc cu o zi înainte, pe 15 mai. Au fost prezenţi şeful Agenţiei federale pentru problemele Comunităţii Statelor Independente, ale compatrioţilor care trăiesc peste hotare şi pentru colaborare umanitară pe plan internaţional (Rossotrudnicestvo), Liubov Glebovaia, deputaţi din Parlamentul României, reprezentanţi de misiuni diplomatice, ambasadorul Rusiei în România, Oleg Malghinov. Şeful misiunii diplomatice în capitala României a subliniat importanţa evenimentului şi a mulţumit ministrului de externe al Rusiei, Serghei Lavrov, actualului ministru român de externe, Bogdan Aurescu, şi fostului ministru de externe, Titus Corlăţean, care a semnat,  în iulie 2013, Acordul privind inaugurarea, la Bucureşti, a Centrului Rus pentru Ştiinţă şi Cultură. Potrivit ataşatului de presă al Ambasadei Rusiei la Bucureşti, şeful Rossotrudnicestvo, Liubov Glebovaia, a discutat cu partea română aspecte ale colaborării culturale şi de învăţământ şi a remarcat importanţa noului format al relaţiilor dintre Moscova şi Bucureşti. Mai mult decât atât, şi partea română s-a pronunţat pentru dezvoltarea legăturilor. „Simţim foamea de cultură rusă în România. Inaugurarea centrului constituie pentru noi un important eveniment istoric şi, fără îndoială, cea mai mare realizare înregistrată în relaţiile bilaterale” – a spus Miron Ignat, deputat în Parlamentul României din partea Comunităţii Ruşilor Lipoveni.

(www.rian.ru – 16 mai)