Premierul rus Dmitri Medvedev a afirmat că Ucraina are o datorie de 25 de miliarde de dolari la băncile ruseşti

Datoria comercială a Ucrainei faţă de băncile rusești a ajuns la 25 miliarde de dolari. Instituţiile creditoare trebuie să răspundă în mod adecvat la deficitul Kievului, a declarat premierul rus Dmitri Medvedev la 20 mai, la consfătuirea preşedintelui Putin cu membrii guvernului de la Moscova. „De fapt, aceasta este o declaraţie de deficit, concomitent cu o declaraţie prin care se anunţă situaţia de forţă majoră, cu obligaţiile corespunzătoare”, a spus Medvedev. „Iar în această situaţie, şi statul rus şi băncile comerciale ruseşti vor trebui să reacţioneze în mod adecvat”, a adăugat el.
Prim-ministrul a menționat că o parte semnificativă din această datorie este faţă de băncile la care acţionar este statul rus. „De aceea, noi trebuie să urmărim ce se petrece acolo, în orice caz”, a subliniat Medvedev. În prezent, băncile rusești au credite pe care ele le-au furnizat atât debitorilor comerciali din Ucraina, cât şi debitorilor suverani, a explicat Anton Siluanov, ministrul Finanţelor din Rusia. Președintele Vladimir Putin i-a cerut lui Medvedev să ţină sub control situaţia acestor datorii. Vorbind despre modalitatea de a reacţiona la situaţia creată, premierul Medvedev s-a referit la un apel la instanța de judecată, precum și la toate celelalte mijloace posibile pentru a proteja interesele Rusiei.

(www.vedomosti.ru – 20 mai)