Omul de afaceri Ioan Andrei Rudeanu a fost dus pentru audieri la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti

Omul de afaceri Ioan Andrei Rudeanu, ginerele copreşedintelui PNL Vasile Blaga, a fost dus pentru audieri la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti. Firma acestuia de pază şi protecţie este una dintre cele cinci societăţile comerciale vizate într-un dosar de evaziune fiscală, cu un prejudiciu estimat la 600 de mii de euro. Poliţiştii au descins, astăzi, la sediile acestor societăţi comerciale din Bucureşti şi din judeţul Hunedoara, care – potrivit investigaţiilor – ar fi creat un circuit infracţional prin care înregistrau achiziţii fictive de servicii, pentru a evita plata impozitelor. Firma lui Ioan Rudeanu, înfiinţată în 2009, a câştigat de-a lungul timpului mai multe contracte din bani publici, unele dintre ele controversate, care au constituit un subiect de presă şi i-au atras critici lui Vasile Blaga. Acesta s-a delimitat de activităţile ginerelui său.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 21 mai