În Europa se va construi noul gazoduct Eastring pentru gazele caspice

Slovacia, Ungaria, România şi Bulgaria au semnat la summitul ţărilor membre ale Programului „Parteneriatul Estic” de la Riga o Declaraţie comună referitoare la crearea unui interconector care va lega Europa Centrală de cea de Est. „Părţile semnatare îşi declară sprijinul în ceea ce priveşte procesul de unificare a infrastructurii existente pe teritoriul Bulgariei, României, Ungariei şi Slovaciei pentru livrările de gaze naturale şi unificarea eforturilor în scopul găsirii unor noi surse şi rute de livrare. Actualul document stabileşte doar intenţiile politice ale părţilor. Nici una dintre prevederile declaraţiei nu trebuie interpretată şi folosită ca bază pentru stabilirea unor drepturi sau obligaţii juridice pentru statele semnatare” – se spune în document, citat de portalul Euractiv. Baza pentru această unificare de infrastructură o reprezintă proiectul gazoductului Eastring.
Unul dintre avantajele acestui proiect îl reprezintă utilizarea infrastructurii existente a gazoductului Eustream de pe teritoriul Slovaciei, reînnoită complet după criza din 2009. Capacitatea de pompare a noii conducte ar putea ajunge la 20 miliarde de metri cubi, cu o extindere de până la 40 de miliarde, potenţialii furnizori de gaze naturale pe noul traseu putând fi Azerbaidjanul şi Turkmenia, precum şi Irak, Cipru, Rusia şi ţări occidentale.(www.rosbalt.ru – 22 mai