O companie din Islanda a testat cu succes o proteză de picior care poate fi controlată cu ajutorul minţii

O companie islandeză numită Össur a prezentat la un eveniment medical din Copenhaga prima proteză bionică de picior care poate fi controlată cu puterea minţii, bazată pe o tehnologie care până acum era de domeniul science-fiction. Spre deosebire de modelele anterioare folosite în ortopedie, proteza poate funcţiona fără implanturi cerebrale de electrozi şi fără să fie asistată de un computer extern. Pacientul îşi ataşează piciorul bionic şi şi-l poate mişca doar gândindu-se la asta.

proprio-590x330

Proteza Proprio Foot are o încheietură motorizată la nivelul gleznei care se mişcă înainte şi înapoi ca răspuns la semnalele pe care le primeşte de la pacient. Acest lucru permite o mai bună distribuţie a greutăţii şi o precizie mai mare de deplasare. Aparatul funcţionează prin receptarea de semnale la de nervii piciorului aflaţi deasupra protezei prin intermediul unui senzor mioelectric implantat, numit IMES. Şi, pentru că pacientul foloseşte  aceşti nervi din jurul protezei pentru a acţiona glezna motorizată, Proprio Foot poate astfel determina şi o mai bună capacitate musculară a membrului care, de obicei, tinde să se atrofieze.

Controlul cerebral al membrelor bionice a fost demonstrat până acum experimental în laboratoare. El se baza pe electrozi implantaţi în creier, asistaţi de computere externe care interpretau rezultatele sau ajutau la transmiterea mişcării din  dintr-o parte a corpului în alta.

În cazul Proprio Foot, implantarea dispozitivului necesar operării protezei durează doar 15 minute. Cele două module IMES, unul montat anterior, unul posterior, sunt ataşate nervilor din picior, operaţia presupunând efectuarea unor incizii de doar un centimetru. Senzorii nu au nevoie de o sursă de alimentare externă, aceştia fiind susţinuţi de nişte bobine magnetice din interiorul protezei. Nu au nevoie nici de înlocuire regulată.

Un mic de grup de pacienţi a testat proteza timp de un an şi rezultatele au fost extrem de îmbucurătoare. Următorul pas este trecerea testelor clinice şi obţinerea aprobărilor pentru a pune pe piaţă dispozitivul medical la scară largă. Compania Össur speră că acest lucru se va întâmpla în cel mult trei ani.

Sursa: www.geek.com

Traducerea şi adaptarea: Bianca Ioniţă