BREVIAR ECONOMIC, 26 mai – selecţiuni

victor2-300x2791
Victor Ionescu

România a obţinut de la Comisia Europene posibilitatea de a transfera mai mult de 3% între axele de finanţare ale Programului Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2007 – 2013, astfel încât rata de absorbţie a fondurilor europene ar putea depăşi 95%.
De asemenea Comisia Europeană a aprobat ca  proiectele contractate acum pe alocarea din 2007-2013 să poată fi continuate dacă nu se finalizează proiectul din fondurile programului viitor, 2014-2020.
Potrivit datelor Agenţiei pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR), plăţile totale efectuate până în prezent din Programul Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2007 – 2013 au depăşit 7,6 miliarde de euro pentru proiecte de investiţii şi pentru decontarea plăţilor directe către fermieri, iar România a ajuns la un gradul de absorbţie al fondurilor europene acordate pentru agricultură şi dezvoltare rurală de peste 84%.
Valoarea totală a PNDR 2007 – 2013 a fost de 9,32 miliarde de euro, din care 6,14 miliarde de euro au fost alocaţi proiectelor de investiţii prin 12 măsuri şi trei scheme de stat, iar 3,18 miliarde de euro pentru plăţi directe prin patru măsuri.
***
Amazon.com Inc, unul dintre cele mai mari portaluri de cumpărături online din lume, a început la 1 mai să-şi înregistreze veniturile din vânzările de retail în statele europene în care este prezent, în loc să-şi canalizeze toate vânzările prin Luxemburg, care are un regim preferenţial de impozitare. Modificările efectuate de compania americană vin ca urmare a verificărilor mai stricte privind evitarea taxei pe companii în UE şi în America de Nord.
Comisia Europeană a anunţat, anul trecut, patru anchete menite să determine dacă anumite companii au beneficiat de avantaje fiscale induse, respectiv Apple în Irlanda, Starbucks în Olanda, Fiat şi Amazon în Luxemburg. Investigaţia va analiza dacă Luxemburg a încălcat regulile UE în materie de ajutoare de stat, care interzic acordarea de avantaje selective de care să beneficieze anumite companii în detrimentul altora.
CE anchetează din iunie 2013 practicile fiscale ale unor ţări europene cu privire la marile companii. În decembrie 2014, după scandalul ‘LuxLeaks’ de evaziune fiscală masivă din partea multinaţionalelor care beneficiază de un regim special de taxare în Luxemburg, Comisia a extins sistemul de colectare de informaţii la toate statele UE.
***
Banca Centrală Europeană /BCE/ a achiziţionat săptămâna trecută obligaţiuni guvernamentale în valoare de 11,819 miliarde de euro, uşor sub cea consemnată în săptămâna anterioară.
La 22 mai, achiziţiile totale de obligaţiuni guvernamentale ale BCE se ridicau la 134,224 miliarde de euro, de la un total 122,405 miliarde de euro în săptămâna precedentă, aceasta fiind cea mai mică creştere înregistrată în ultimele trei săptămâni. De asemenea, săptămâna trecută, BCE a cumpărat obligaţiuni acoperite în valoare de 2,046 miliarde de euro şi titluri de valoare garantate cu active (ABS) de 99 milioane de euro.
***
Comisia naţională de dezvoltare şi reformă  a Chinei (NDRC) a dat publicităţii o listă de peste 1.000 de proiecte în valoare totală de 1.970 miliarde de yuani (317,75 miliarde dolari) pentru care invită investitorii privaţi să participe la finanţare, construcţie şi operare sub forma unor parteneriate public-private (PPP).
Proiectele sunt  în domenii precum transporturi, conservarea apei şi servicii publice şi acoperă 29 de regiuni, printre care capitala Beijing şi provincia Jiangxi din sud-estul ţării. Publicarea listei de proiecte este destinată să ajute la adoptarea modelului PPP şi să încurajeze şi să direcţioneze capitalul social spre provincii, regiuni autonome şi municipalităţi.
Printre proiectele enumerate de NDRC se numără unul în valoare de 51,9 miliarde de yuani pentru construcţia a două linii de metrou în oraşul Hangzhou din estul Chinei şi un altul de 6,4 miliarde de yuani pentru construcţia unui spital în Urumqi, capitala regiunii Xinjiang.
***
China va reduce taxele de import la bunurile de consum cu 50% pentru a stimula cheltuielile de consum şi a creşterea economiei.
Din cauza tarifelor ridicate ale bunurilor importate, unii consumatori chinezi preferă să cumpere din străinătate sau prin agenţii. Prin reducerea taxelor, China vrea să stimuleze cheltuielile de consum şi economia, după ce ţara a înregistrat cel mai lent ritm de creştere din 2009.
De la 1 iunie tarifele pentru îmbrăcămintea de tip occidental vor fi reduse la 7-10% de la 14-23%, în timp pentru încălţămintea sport taxele vor fi înjumătăţite la 12%. La produsele de îngrijire a pielii tarifele de import vor scădea de la 5% la 2%. Consumatorii din China plătesc cu 20% mai mult pentru bunurile de lux faţă de cei din Europa, susţin analiştii.
Datele statistice arată că ritmul de creştere al PIB-ului Chinei a continuat să încetinească în primul trimestru din acest an la 7%, cel mai slab avans de după criza financiară din 2009, după ce pe ansamblul lui 2014 a doua economie mondială a înregistrat o creştere de 7,4%, cea mai slabă performanţă anuală din ultimul sfert de secol.
***
Banca Centrală a Austriei (OeNB) va repatria o parte din rezervele sale de aur aflate în Marea Britanie. Decizia vine pe fondul criticilor legate de păstrarea majorităţii rezervelor de aur în străinatate.
În februarie, OeNB a respins criticile Curţii de Audit a Austriei privind depozitarea rezervelor de aur şi a insistat că păstrarea majorităţii rezervelor la Londra – centru global al tranzacţiilor cu metale – este în interesul ţării. De asemenea, Banca Austriei a anunţat revizuirea politicilor sale privind depozitarea rezervelor de aur, estimate la 280 de tone.
Nivelul rezervelor de aur ale ţării nu s-a modificat din 2007, conform raportului OeNB din 2013, conform căruia aproximativ 80% este păstrat în Marea Britanie, 17% în Austria şi 3% în Elveţia. În viitor 50% din rezervele de aur ale ţării vor fi păstrate în Austria, 30% în Marea Britanie şi 20% în Elveţia.
***
Banca Vaticanului – Istituto per le Opere di Religione (IOR) – a  înregistrat în 2014 un profit net de 69,3 milioane de euro, în creştere semnificativă faţă de profitul de 2,9 milioane de euro înregistrat în 2013, în principal ca urmare a veniturilor mai mari din tranzacţionarea de obligaţiuni precum şi a reducerii cheltuielilor operaţionale.
IOR a precizat că, din profitul realizat anul trecut, va dona 55 de milioane de euro către bugetul Sfântului Scaun urmând ca restul de 14,3 milioane de euro să fie depozitat în rezervele sale.
În raportul său anual, IOR a informat că face progrese în îndeplinirea noilor standarde mai stricte de supervizare care au fost introduse în ultimii ani. După ce a fost implicată în trecut în câteva scandaluri răsunătoare, una din reformele implementate de IOR a fost închiderea conturilor care nu au legătură cu biserica sau sunt inactive. Banca a informat că în perioada de după luna mai 2013 a închis 4.614 astfel de conturi, ceea ce a condus la diminuarea bazei sale de clienţi până la 15.181, ia alte 274 de conturi sunt pe cale să fie închise.
Banca Vaticanului a fost înfiinţată în 1942 de Papa Pius al XII-lea. Baza sa de clienţi este formată din instituţiile catolice, membrii clerului, angajaţii actuali sau foşti ai Vaticanului, ambasadele şi diplomaţi acreditaţi pe lângă Sfântul Scaun.
***
Gazprom analizează posibilitatea extinderii pe pieţele din America Latină şi Asia de Sud-Est, a declarat directorul diviziei Gazprom International, Valery Gulev, pentru o publicaţie internă a concernului rus. Acesta a adăugat că Gazprom International este interesat să-şi extindă activităţile dincolo de explorare şi extracţia tradiţională spre construcţia de conducte şi producţia de energie.
În prezent, Gazprom este implicat în construcţia unei facilităţi pentru producţia de combustibili pe bază de gaze naturale în Vietnam şi, de asemenea, analizează construcţia unei centrale electrice în Republica Dominicană. De asemenea, grupul rus are participaţii la o serie de proiecte şi contracte în Argentina, Brazilia şi Venezuela.
Gazprom împreună cu compania Petrovietnam derulează în prezent foraje exploratorii pentru a putea construi o platformă de foraj în apropierea coastei de sud a Vietnamului. Zilele trecute, Petrovietnam Oil a invitat Gazprom să preia o parte din acţiunile sale şi să devină partenerul său strategic.
***
Fondul de investiţii al statului malaezian, Khazanah Nasional, l-a desemnat pe Mohammad Faiz Azmi responsabil pentru supervizarea restructurării Malaysia Airlines, care a fost delistată de la bursă şi transformată într-o nouă companie. Azmi va supraveghea transferul activelor şi pasivelor Malaysia Airlines iar noua companie rezultată în urma restructurării – Malaysia Airlines Bhd – va fi deţinută integral de Khazanah Nasional şi va fi operaţională din septembrie.
Anul trecut, Khazanah a preluat Malaysia Airlines ca parte a ajutorului de restructurare de 1,66 miliarde de dolari menit să redreseze compania aeriană. Toate activităţile companiei vor fi restructurate, inclusiv modelul de afaceri, finanţele şi personalul.
***
Valoarea acţiunilor constructorului auto Fiat Chrysler Automobiles a scăzut, după ce New York Times a publicat un articol conform căruia, în luna martie a acestui an, producătorul italian a propus o alianţă cu rivalul american General Motors. Acţiunile Fiat Chrysler Automobiles au  scăzut cu 3,4%, valoarea de piaţă a Fiat Chrysler fiind de 18,6 miliarde de euro.
Potrivit unui articol publicat sâmbătă în New York Times, în luna martie a acestui an, directorul general al Fiat Chrysler, Sergio Marchionne, i-a invitat pe directorii General Motors să se întâlnească pentru a discuta o posibilă fuziune, însă invitaţia a fost respinsă.
Sergio Marchionne a declarat în repetate rânduri că industria auto trebuie să treacă printr-un proces de consolidare, în condiţiile în care producătorii auto se confruntă cu randamente reduse şi creşterea capitalurilor necesare pentru dezvoltarea de noi automobile.
Marchionne estima în luna martie că o fuziune cu GM sau Ford Motor ar putea fi fezabilă din punct de vedere tehnic, însă, atât GM, cât şi Ford, au precizat că se concentrează pe propriile planuri de afaceri.
***
O impozantă statuie de aur a preşedintelui turkmen în exerciţiu, Gurbangulîi Berdîmuhamedov, a fost dezvelită la Aşhabad, capitala Turkmenistanului, fostă republică sovietică din Asia Centrală. Statuia de 21 de metri înălţime îl reprezintă pe preşedintele turkmen în vârful unei stânci, pe calul său favorit, Akkan, şi ţinând un porumbel în mâna dreaptă. Statuia  aminteşte de aceea în bronz a ţarului rus Petru cel Mare de la Sankt-Petersburg.
Turnat în bronz şi acoperit cu foiţă de aur, monumentul este primul ridicat în cinstea lui Berdîmuhamedov. Predecesorul său, Saparmurat Niazov, îşi făcuse şi el o statuie de aur care se află în prezent într-o suburbie a oraşului Aşhabad.
Fost dentist, Gurbangulîi Berdîmuhamedov a venit la putere în 2006, după moartea lui Niazov, care promovase un adevărat cult al personalităţii şi rebotezase lunile anului după cele ale unor membri ai familiei sale.
La inaugurarea statuii, la care şeful statului nu a asistat, preşedinta Parlamentului turkmen, Akdja Nurberdieva, a spus că monumentul a fost realizat la cererea oamenilor simpli, a unor colective profesionale şi organizaţii publice.

RADOR ( 26 mai 2015 )