DNA cere mai multe documente de la Senat în cazul lui Dan Şova

Direcţia Naţională Anticorupţie cere mai multe documente de la Senat în cazul lui Dan Şova şi anume, toate înscrisurile întocmite de Comisia pentru Regulament în anii 2014 şi 2015. Preşedintele Comisiei de Regulament, Sebastian Grapă, a declarat că mâine dimineaţă documentele vor fi transmise pe cale oficială. Solicitarea vine în contextul în care Biroul Permanent al Senatului a trimis către Comisia Juridică decizia Curţii Constituţioanle şi motivarea acesteia, în cazul Şova, iar comisia are termen până marţea viitoare să întocmească un punct de vedere. La începutul acestei luni, Curtea a decis că votul în cazul lui Dan Şova este neconstituţional, deoarece s-a bazat pe regulamentul Senatului şi nu pe prevederea din Constituţie privind aprobarea reţinerii şi arestării preventive.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 26 mai