Serie de manifestări la Soroca și Ciripcău prilejuite de împlinirea a 150 de ani de la nașterea lui Constantin Stere

ICR Chișinău, în colaborare cu Consiliul raional Soroca, primăria orașului Soroca, primăria Ciripcău (Florești), Asociația Culturală „Grigore Vieru” din Soroca, Institutul de Istorie „A.D. Xenopol” din Iași al Academiei Române, Universitatea „Al. I. Cuza” din Iași, Consiliul județean Prahova, Complexul memorial „Constantin Stere” de la Bucov și Fundația „Constantin Stere” din Ploiești, organizează, în zilele de 30 și 31 mai a.c., o serie de manifestări la Soroca și Ciripcău prilejuite de împlinirea a 150 de ani de la nașterea lui Constantin Stere, prozator, publicist, jurist și om politic român, între care amintim Universitatea Populară de Vară „Constantin Stere”, ediția a II-a, precum și organizarea și deschiderea expoziției permanente în casa memorială „Constantin Stere” de la Ciripcău.

Sâmbătă, 30 mai, ora 10.30, în incinta Liceului Teoretic „Constantin Stere” din Soroca, acad. Valeriu Matei, directorul ICR Chișinău, va deschide lucrările celei de-a doua ediții a Universității Populare de Vară „Constantin Stere”. Cu același prilej, se vor adresa invitaților și vor rosti mesaje de salut dl. Radu Boroianu, președintele Institutului Cultural Român, dl. Victor Său, președintele raionului Soroca, dl. Victor Baș, directorul Liceului Teoretic „Constantin Stere”, acad. Alexandru Zub, membru al Academiei Române, dl. Mircea Cosma, președintele Societății Cultural-Istorice „Mihai Viteazul” (Ploiești, România), Bogdan-Petru Maleon, directorul Muzeului Universității „Al. I. Cuza” din Iași și Tudor Jijia, director executiv al Regionalei „Euroregiunea Siret-Prut-Nistru”.

În continuare, vor susține prelegeri: Lia Maria Voicu, președintele Fundației „Constantin Stere” (Ploiești), – Constantin Stere în România; Ana Bejan, președintele Asociației Culturale „Grigore Vieru” din Soroca – Imagini sorocene în romanul „În preajma revoluției”; Sabina Lozan, profesor de istorie – Familia Stere la Ciripcău – repere biografice; Ion Hadârcă, membru corespondent al Academiei de Științe a Moldovei – Peisaje siberiene în romanul lui C. Stere „În preajma revoluției”; Corina Mărășescu, custode la Complexul memorial de la Bucov (Prahova) – Conacul Stere de la Bucov; Ion Agrigoroaiei, prof. univ. dr. la Universitatea „Al. I. Cuza” Iași – Constantin Stere și „politica idealului românesc integral, fără remușcări și fără uitare”;

Duminică, 31 mai, ora 11.00, va avea loc vernisajul expoziției permanente a Casei-Muzeu „Constantin Stere” de la Ciripcău (Florești), după care, la ora 12.00, se vor depune flori la mormântul părinților lui Constantin Stere (Gheorghe și Pulheria Stere), la cimitirul din localitate.