Vizită istorică a premierului Serbiei în Albania

 Premierul Serbiei, Aleksandar Vucic, va efectua o vizită în Albania, vizită caracterizată drept istorică, pentru că va fi prima vizită a unui premier al Serbiei în această ţară. Potrivit anunţului anterior al purtătorului de cuvânt al premierului Albaniei, Vucic urmează să plece miercuri la Tirana, iar după ceremonia de întâmpinare de la aeroport va fi primit la Palatul Brigada, sediul guvernului albanez. Cei doi premieri, Aleksandar Vucic şi Edi Rama, vor avea o întâlnire tête-à-tête, după care va avea loc o întâlnire a celor două delegaţii. La sfârşitul întâlnirii, cei doi premieri vor participa împreună la o conferinţă de presă. Consilierul premierului Albaniei, Skelizen Maljic, a declarat că Albania şi Serbia sunt două state din aceeaşi regiune şi trebuie să aibă relaţii de bună vecinătate şi a subliniat că Tirana va face totul pentru ca vizita lui Vucic în Albania să se desfăşoare în deplină securitate şi fără incidente. Înainte de vizită, Vucic a declarat că este optimist, că merge la Tirana pentru a construi bune relaţii, în timp ce omologul său albanez a transmis că Albania doreşte îmbunătăţirea relaţiilor cu Serbia, pentru ca ambele state să avanseze în procesul de integrare europeană. „Noi dorim îmbunătăţirea relaţiilor cu Serbia, pentru ca împreună să avansăm pe drumul păcii şi al integrării în UE” – a declarat Rama pentru Agenţia France-Presse. Printre altele, premierii Serbiei şi Albaniei vor discuta despre construirea autostrăzii Nis-Pristina şi a căii ferate ce leagă Serbia, Kosovo şi Albania, dar pe lângă temele privind infrastructura şi cele legate de bunele relaţii, Vucic a declarat că va aborda la Tirana şi problemele care în acest moment separă cele două state. Una dintre aceste probleme este poziţia Albaniei faţă de Kosovo, respectiv lobby-ul pe care Tirana îl face pentru recunoaşterea independenţei Kosovo, pe care Serbia nu o recunoaşte.

www.tanjug.rs – 26 mai