Marea Britanie va organiza un referendum privind ieşirea ţării din UE până la finalul lui 2017

Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii a anunţat miercuri, în cadrul unui discurs în Parlament, că guvernul va începe adoptarea legislaţiei necesare organizării unui referendum naţional cu privire la ieşirea ţării din Uniunea Europeană, până la finalul lui 2017.

queenElizabethInParliament_large

„Guvernul va renegocia relaţia Marii Britanii cu Uniunea Europeană şi va avea în vedere reforme care să fie în beneficiul tuturor statelor membre”, a adăugat suveranul britanic în cadrul reuniunii care a avut ca subiect priorităţile premierului David Cameron şi ale guvernului pentru anii care urmează.

Sursa: Reuters

Traducerea şi adaptarea: Bianca Ioniţă