Şefa dilomaţiei europene insistă asupra reluării tratativelor de pace israelo-palestiniene

Înaltul reprezentant pentru politică externă al Uniunii Europene, Federica Mogherini, apreciază că situaţia din teren obligă la relansarea tratativelor de pace între Israel şi palestinieni. În acelaşi timp, Franţa promovează o iniţiativă pentru o rezoluţie la Consiliul de Securitate ONU, care să definească parametrii unui acord de pace în conformitate cu principiul „două state vecine”. Dragoş Ciocârlan relatează.
Reporter: Şefa dilomaţiei europene, Federica Mogherini, insistă asupra reluării tratativelor de pace israelo-palestiniene. Ea a declarat că există interes politic şi o datorie morală de a lucra împreună pentru restabilirea unui orizont pentru procesul de pace. Mogherini a evocat instabilitatea de pe teren, făcând aluzie la recentul atac palestinian asupra teritoriului israelian şi a îndemnat la reconciliere Autoritatea Palestiniană de la Ramallah şi organizaţia Hamas care controlează în prezent Fâşia Gaza. Ea doreşte un rol activ la Uniunii Europene în Orientul Mijlociu. Pe de altă parte, surse diplomatice au indicat că republicanii şi democraţii din Congresul american vor opri tentativa Franţei sau a altei naţiuni de a prelua controlul procesului de pace. Senatorul republican Lindsey Graham a declarat la Ierusalim ca, în situaţia în care se încearcă adoptarea la Consiliul de Securitate a unei rezoluţii pentru a impune termen procesului de pace poate interveni suspendarea finanţarea unor organisme internaţionale. Graham este preşedintele subcomisiei care supervizează finanţarea americană a organizaţiilor internaţionale. Franţa şi Noua Zeelandă intenţionează să prezinte Consiliului de Securitate o rezoluţie care să definească termenii unui acord de pace.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 28 mai