Valul de căldură cu care se confruntă India este unul fără precedent, susţin autorităţile

 Oficialii şi reprezentanţii domeniului medical din India susţin că valul de căldură cu care se confruntă ţara este unul fără precedent. Până  în prezent, aproximativ 50.000 de persoane şi-au pierdut viaţa. Un medic din statul Andhra Pradesh, cel mai grav afectat de temperaturile crescute, a declarat că un număr mare de persoane, care au fost spitalizate, au decedat. În India, aceasta este practic cea mai călduroasă perioadă a anului, însă în acest an temperaturile au ajuns la 48 de grade Celsius. Numeroase persoane nu sunt conştiente de pericolul la care se expun, ieşind pe străzi. Autorităţile locale de pe întreg teritoriul ţării au lansat campanii de avertizare, solicitând cetăţenilor să stea în interior, în special la miezul zilei.

(ww.bbc.co.uk – 28 mai)