Partidul Conservator propune spre dezbatere o nouă lege a familiei

Partidul Conservator a lansat astăzi la Bucureşti în dezbatere publică o lege a familiei şi îi invită pe toţi cei care sunt interesaţi de subiect să îşi spună punctul de vedere. Liderul conservator Daniel Constantin a afirmat că se propune şi reintroducerea unei alocaţii pentru nou-născuţi dar înainte de a vorbi despre un cuantum al acesteia trebuie văzut de cât sprijin are nevoie o familie pentru a avea un copil.
Daniel Constantin: Cred că putem face mai mult decât facem astăzi. Dincolo de acest aspect, cred că sunt multe facilităţi pe care le au familiile în România. Fie că vorbim de părinţi, copii, natalitate, şomaj, fie vârsta a doua sau vârsta a treia, toate aceste facilităţi cred că trebuie să fie cuprinse într-o singură lege, astfel încât să fie mult mai la îndemâna celor care vor să se intereseze cât de mult sprijină statul acest concept. Trebuie să vedem şi cred că asta trebuie să fie baza, cât este nevoie pentru a sprijini o familie cu adevărat să aibă un copil.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 1 iunie