Bulgaria este un aliat şi un membru valoros al NATO

„Bulgaria este un aliat şi un membru valoros al NATO, de mulţi ani”, a declarat comandantul Forțelor Terestre ale SUA în Europa, general-locotenent Ben Hodges, care efectuează o vizită oficială la Sofia. Oaspetele american s-a întâlnit cu şeful Statului Major al armatei bulgare, viceamiralul Rumen Nikolov, cu care a dezbătut relaţiile militare dintre Bulgaria şi SUA. Nikolov a subliniat importanţa cooperării militare bilaterale, bazată pe Tratatul din 2006. „În cei nouă ani, am avut peste 200 de evenimente, sub formă de antrenamente, exerciţii şi acţiuni comune. Doresc să subliniez că această pregătire nu are în vedere operaţiuni reale după un scenariu care ar putea fi declanşat”, a explicat Nikolov. Ben Hodges a evidenţiat importanţa Bulgariei în cadrul Alianţei şi în Balcani, calificând-o drept un aliat foarte valoros al NATO şi remarcând rolul ei în misiunile din Irak şi Afganistan.
„Cred că datorită poziţiei geografice, istoriei şi relaţiilor cu statele vecine, Bulgaria este o componentă foarte importantă pentru toate evenimentele care au loc în această regiune, astfel încât această ţară are, de asemenea, avantajul de a fi membru al NATO, fiind situată în această regiune importantă”, a mai spus comandantul Forțelor Terestre ale SUA în Europa.

(www.bnr.bg – 2 iunie)