Antreprenori şi politicieni, la recepţia oferită de Diego Brasioli, ambasadorul Italiei la București, cu ocazia Zilei Naționale a Italiei

RADOR (3 iunie) – Oameni de afaceri, politicieni şi sportivi români şi italieni au fost prezenţi, marţi seară, la recepţia oferită de ambasadorul Italiei la Bucureşti, Diego Brasioli, cu ocazia Zilei Naţionale a Republicii Italiene. Festivitatea a debutat cu intonarea la vioara Stradivarius a imnurilor Italiei şi României de către artistul român Alexandru Tomescu şi s-a încheiat cu un concert de jazz susţinut de saxofonistul italian Paolo Profeti, alături de muzicianul român Mircea Tiberian şi solista Nadia Trohin.

20150602_190446

Ambasadorul italian Diego Brasioli a ţinut un discurs, în cadrul căruia a declarat că „nu există în Europa două ţări mai apropiate ca Italia şi România, graţie limbilor vorbite, tradiţiilor şi culturilor comune”. Diplomatul a precizat că peste un milion de români trăiesc în Peninsulă şi sunt bine integraţi în societate.
De asemenea, ambasadorul a afirmat că: „Peste 18.000 de societăţi italiene sunt active în România, din cele 40.000 înregistrate, care investesc în fiecare sector economic. Interschimbul comercial dintre Italia și România în 2014 a atins un nivel record de peste 12,5 miliarde de euro, iar 1.800 firme italiene au intrat pe piaţa românească”.
Diego Brasioli a ţinut să amintească faptul că „aproximativ 400 de zboruri aeriene fac legătura săptămânal între România şi 20 de oraşe italiene”, iar ţara noastră este prezentă cu un frumos pavilion la Expo Milano 2015, care are loc în perioada 1 mai – 31 octombrie.
Invitat special la recepţie, premierul Victor Ponta a precizat, într-un discurs susţinut în limba italiană, că relația dintre Italia şi România este una „absolut specială” și a mulțumit oamenilor de afaceri italieni pentru că asigură locuri de muncă românilor.
„Mulțumesc tuturor întreprinzătorilor italieni care continuă să investească şi să creeze locuri de muncă pentru români și vreau să le dau asigurări că vom continua să scădem taxele. Un prieten drag, prezent aici, îmi spunea că în România se simte aproape ca acasă, dar acum se simte chiar ca acasă, pentru că îşi aminteşte de anii ’90, când la ei în ţară zilnic un politician sau un om de afaceri era încătuşat”.
De asemenea, Ponta a spus că speră ca acum, odată cu scăderea TVA-ul la alimente, vor scădea preţurile la pizza şi la paste, mai ales că aceasta este dorinţa fiicei sale. „Odată cu scăderea TVA-ului, sper că se va diminua și prețul la pizza și la paste, așa cum am promis fiicei mele, care mereu mă întreba: „Tată, de ce nu micșorezi taxele măcar pentru pizza și pentru paste?”. Și fiul meu mi-a zis: „Nu, doar pentru hamburgeri și cartofi prăjiți”. Și, apoi, Daciana: „Doar pentru mâncarea bio”. „Aşa că am hotărât să mulțumim pe toată lumea”, a afirmat şeful Executivului.
Printre personalităţile prezente la eveniment s-au aflat mai mulţi fotbalişti din generaţia de aur a Italiei, în frunte cu Giancarlo Antognoni, actriţa Ramona Bădescu, directorul Alitalia pentru România şi Republica Moldova, Marco Rottino, fostul premier Victor Ciorbea, Mihaela Geoană, președintele Asociației Oamenilor de Afaceri din România, Florin Pogonaru, Prinţul Nicolae, ministrul român al afacerilor externe, Bogdan Aurescu, preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, şi importanţi oameni de cultură şi antreprenori.

Autor: Oana Avram

20150602_193124