Comisia Europeană va menţine MCV pentru România şi Bulgaria atât timp cât va fi necesar (Frans Timmermans)

Comisia Europeană va menţine mecanismul prin care este monotorizată activitatea sistemelor de justiţie din România şi Bulgaria, atât timp cât va fi necesar – după cum a anunţat prim-vicepreşedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans. Prezent ieri  la un forum privind funcţionarea instituţiilor europene, în oraşul bulgar Ruse, şi la care au fost prezente oficialităţi din ambele ţări, el a mai spus că viitoarele rapoarte privind acest Mecanism de Cooperare şi Verificare nu vor fi cosmetizate.
Reporter: Alina Stănuţă – Prim-vicepreşedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, declara ieri, la Ruse, că MCV este un mecanism binevenit, sprijinit de o mare parte a populaţiei din Bulgaria şi România.
Frans Timmermans: Ştiu că preşedintele Junker a spus că ar dori ca MCV să fie finalizat până la finalul mandatului său. Aceasta e poziţia Comisiei, dar, ştiţi, este ca şi în cazul medicamentelor, nu opreşti medicamentaţia pentru că ai stabilit un termen, nu mai iei medicamentul decât dacă eşti sănătos. Un  medicament se ia atâta timp cât este necesar. Cred că MCV are o contribuţie bună. Cred că este bine primit în România şi Bulgaria.
Reporter: Şi ministul justiţiei din România, Robert Cazanciuc, a participat la dialogul tranfrontalier de la Ruse, acesta declarând că România a beneficiat permanent de sprijinul Comisiei Europene pentru procesul de consolidare a justiţiei. El a adăugat că nu există legătură între MCV şi aderarea la Spaţiul Schengen.
Robert Cazanciuc: Avem nevoie de mai mult dialog în capitalele europene, pentru a convinge partenerii europeni că prezenţa României şi Bulgariei în Spaţiul Schengen înseamnă un avantaj pentru toată lumea, nu doar pentru România şi pentru Bulgaria.
Reporter: Astăzi, Frans Timmermans se va întâlni cu oficialităţi de la Bucureşti, cu care va discuta despre MCV, lupta împotriva corupţiei şi consolidarea independenţei justiţiei în România.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 5 iunie