Iniţiativa Comisiei Europene „Dialogul cu cetăţenii”, la Universitatea Anghel Kăncev din Ruse

Joi, la Centrul Kanev din cadrul Universităţii Anghel Kăncev din Ruse, a avut loc „Dialogul cu cetăţenii”, la iniţiativa Comisiei Europene. La eveniment au participat prim-vicepreşedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, preşedintele Bulgariei, Rosen Plevneliev, şi ministrul român al justiţiei, Robert Cazanciuc. 20150604_165122Dialogul cu cetăţenii, intitulat „Vorbim despre Europa, vorbim despre noi” a adunat în sala universităţii din Ruse circa 750 de cetăţeni din România şi Bulgaria, reprezentanţi ai societăţii civile din ambele ţări, diplomaţi, oficiali europeni,  studenţi. Iniţiativa Comisiei Europene a oferit posibilitatea unui dialog direct, fiind legată de îndeplinirea angajamentului asumat de preşedintele comisiei, Jean Claude-Juncker, privind o activitate mai intensă a comisarilor europeni în statele membre ale UE şi întâlniri mai dese cu cetăţenii. Tema dezbaterilor a fost viitorul Europei, dialogul axându-se pe o serie de probleme legate de provocările cu care se confruntă Uniunea Europeană în prezent, printre care statul de drept, aderarea Bulgariei şi României la Spaţiul Schengen, Mecanismul de Cooperare şi Verificare, viitorul Ucrainei, strategia europeană referitoare la valul de imigraţie masivă din Asia şi Orientul Mijlociu, Uniunea Energetică, finanţarea prin programe sociale speciale pentru persoane cu handicap. De asemenea, printre problemele semnalate de cetăţenii bulgari şi români care au participat la eveniment s-au numărat unitatea în diversitate – asemănări şi deosebiri în materie de filozofie politică -, transparenţa politică, circulaţia rutieră sigură în vederea evitării accidentelor, căsătoriile între persoane de acelaşi sex, viitorul inovaţiilor. „În ceea ce priveşte aderarea celor două ţări la Spaţiul Schengen, Comisia Europeană a făcut o evaluare foarte clară, care este realistă, dar decizia aparţine statelor membre ale UE”, a remarcat Timmermans. Preşedintele Bulgariei a declarat că cele două ţări au investit resurse uriașe pentru a-şi demonstra loialitatea și solidaritatea la frontierele externe ale Uniunii Europene. 20150604_164956La rândul său, ministrul român al justiţiei a precizat că mai sunt lucruri de făcut pentru a convinge partenerii europeni că prezenţa Bulgariei şi României în Schengen este în avantajul tuturor. Vicepreşedintele Comisiei Europene a menţionat faptul că nu există nicio legătură între cele două state, referitor la MCV, Bulgaria rămânând în urmă şi a promis că la următorul raport, evaluarea va fi foarte strictă. Robert Cazanciuc a subliniat că realităţile sunt diferite în ceea ce priveşte Bulgaria şi România, Comisia punctând progrese în ambele state. „În urmă cu câţiva ani, Bulgaria avea progrese mai mari decât Romania”, a afirmat ministrul român. Potrivit lui Timmermans, Comisia Europeană va menţine MCV pentru cele două state atât timp cât va fi necesar, comparându-l cu un medicament pe care îl „opreşti atunci când eşti sănătos, nu atunci când ţi-ai stabilit un termen”. Preşedintele Plevneliev i-a mulţumit vicepreşedintelui Comisiei Europene pentru posibilitatea oferită cetăţenilor de a fi participanţi activi la dezbaterile referitoare la viitorul Europei şi de a-şi putea formula propriile întrebări şi propuneri adresate direct comisiei. Ministrul român al justiţiei a precizat că în cazul în care regulile nu se aplică în mod egal tuturor, va fi foarte dificilă realizarea bunăstării pentru toţi, calificând drept un succes extinderea cooperării transfrontaliere dintre Bulgaria şi România. „Crearea unei Europe care să garanteze stabilitatea economică şi să ofere posibilitatea unei dezvoltări personale a fiecărui cetăţean stă la baza dezbaterilor din statele europene astăzi”, a spus Timmermans, remarcând că ţările europene au luat decizia de a-şi împărtăși soarta și numai împreună îşi pot defini și propriul viitor.

Dana Dumitru20150604_165226