Preşedintele Ucrainei anunţă eliberarea localităţii Mariinka

Președintele ucrainean, Petro Poroşenko, a declarat, vineri, că localitatea Mariinka, din regiunea Doneţk, atacată, miercuri, de circa 1.000 de rebeli pro-ruşi, a fost complet eliberată de diversionişti, militarii ucraineni reţinând 12 rebeli, printre care şi un cetăţean al Federaţiei Ruse. Potrivit preşedintelui, la această operaţiune au participat mai multe batalioane de militari şi o divizie a Gărzii Naționale a Ucrainei. „Drept urmare, astăzi pot anunța că Mariinka a fost complet eliberată de diversionişti” – a afirmat preşedintele, în cadrul unei conferinţe de presă cu prilejul împlinirii unui an de la alegerea sa în funcţia de preşedinte al Ucrainei. Pe data de 3 iunie, purtătorul de cuvânt al sectorului „B” al Operaţiunii Antitieroriste desfăşurate de forţele Kievului în Donbas, Evhen Silkin, declarase că aproximativ 1.000 de susținători ai autoproclamatei „Republici Populare Doneţk” au lansat o ofensivă asupra localităţii ucrainene Mariinka. Ulterior, premierul ucrainean, Arseni Iaţeniuk, de asemenea, a făcut o declaraţie în care a acuzat că Rusia a încălcat încă o dată acordul de pace semnat la Minsk, ordonând separatiștilor din Donbas să înceapă o operaţiune militară în partea de est a Ucrainei, înainte de summitul G7.

www.korrespondent.net – 5 iunie