PNL nu mai recunoaşte legitimitatea lui Victor Ponta ca prim-ministru

Refuzul lui Victor Ponta de a demisiona din funcţia de premier generează cea mai gravă criză politică din istoria post-decembristă a României, susţin liderii Partidului Naţional Liberal. Copreşedintele PNL, Vasile Blaga, a afirma astăzi că, prin decizia sa, Victor Ponta subminează credibilitatea guvernului de la Bucureşti în faţa structurilor Uniunii Europene. La rândul său, liderul liberal, Alina Gorghiu, le-a transmis tuturor parlamentarilor PSD şi de la putere că pot să pună punct actualei crize politice prin votarea moţiunii de cenzură la adresa guvernului:
Alina Gorghiu: Le solicităm colegilor domniei sale să se delimiteze de Victor Ponta. Moţiunea de cenzură este momentul la care îi aşteptăm să dea dovadă de această responsabilitate politică cu care sunt datori faţă de electorat.
Realizator: Alina Gorghiu a mai spus că PNL nu mai recunoaşte legitimitatea lui Victor Ponta ca prim-ministru şi va refuza de acum înainte să participe la orice fel de acţiuni care îl implică pe acesta.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 7 iunie