Belgianca Nathalie Vanhaver, pe locul al treilea la concursul de cel mai bun producător de brânzeturi

Nathalie Vanhaver a ieşit pe locul al treilea la concursul mondial al celui mai bun producător de brânzeturi. Primele două locuri le-au revenit unor francezi. Este vorba despre Fabien Degoulet (31 de ani) care s-a impus duminică în timpul celei de-a doua ediţii a concursului, organizat în oraşul Tours din centrul Franţei, au anunţat organizatorii. Cel de-al doilea loc i-a revenit lui Guillaume Cardinet. Laureatul, ai cărui părinţi sunt cunoscuţi producători de smântănă pe piaţă, a fost ales dintre 12 candidaţi veniţi din Japonia, Statele Unite, Belgia şi, pentru prima dată, din China şi Israel. Duminică dimineaţă, cei 12 producători de brânză aflaţi în concurs s-au înfruntat în probe teoretice înainte de a trece la probele practice şi artistice care au avut loc după prânz.

(www.lesoir.be – 8 iunie)