G7 este interesată de revenirea Rusiei pe arena internaţională, afirmă premierul Italiei

Ţările din „Grupul celor Şapte” (G7) sunt interesate de revenirea Rusiei pe arena internaţională pentru soluţionarea situaţiilor criză, a declarat, astăzi, după încheierea summitului G7 premierul Italiei, Matteo Renzi. „Toţi participanţii la acest summit sunt interesaţi de revenirea Rusiei pe arena internaţională, deoarece toţi recunosc rolul important al acestei ţări şi contribuţia pe care o poate avea în soluţionarea situaţiilor criză, precum cea din Siria şi din alte ţări. În acest sens nu a existat nicio împotrivire în discuţiile noastre” – a declarat premierul italian. Matteo Renzi a subliniat că, în prezent, principalul barometru este nivelul de îndeplinire a înţelegerilor de la Minsk. „Nu eu trebuie să-i explic preşedintelui Putin, el ştie şi singur că în ceea ce priveşte Ucraina „steaua polară” o reprezintă înţelegerile de la Minsk. Dacă acestea vor fi îndeplinite, acest lucru va fi un mare progres pentru Ucraina, dar şi pentru partea estică rusofonă a acesteia” – a declarat Renzi. În ceea ce priveşte posibilitatea înăspririi sancţiunilor, premierul italian a declarat că se abţine de la comentarii până la şedinţa Consiliului Europei, care va avea loc în perioada 25-26 iunie. „Aceasta este tema şedinţei viitoare a Consiliului Europei. Despre ordinea de zi a acesteia trebuie să vă adresaţi lui Donald Tusk (şeful CE)” – a încheiat Renzi.

www.itar-tass.com – 8 iunie