Pentru prima dată la reuniunea de la Bruxelles participă și liderii partidelor albaneze din Macedonia

Delegația de guvernământ VMRO-DPMNE, condusă de prim-ministrul macedonean Nikola Gruevski și delegaţia din opoziție a Uniunii Social Democrate din Macedonia (SDSM), condusă de liderul ei Zoran Zaev, vor avea miercuri convorbiri la Bruxelles cu comisarul UE pentru extindere, Johannes Hahn, pentru depăşirea crizei din Macedonia. Această  reuniune reprezintă  continuarea negocierilor pentru a se depăși criza politică și instituțională din Macedonia, demers care a început în aprilie sub auspiciile Parlamentului European, iar liderii celor mai mari partide macedonene și delegațiile lor au negociat până în prezent pe aceeași temă de mai multe ori la Skopje și Strasbourg. La această întâlnire de la Bruxelles, pentru prima dată, o să participe și liderii celor două mai mari partide ale etnicilor albanezi din Macedonia, Ali Ahmeti, liderul Uniunii Democrate pentru Integrare (DUI), care face parte din guvernul condus de prim-ministru Gruevski, și Menduh Thaci, liderul Partidului Democrat al Albanezilor care este din opoziție.

www.beta.rs – 10 iunie