Deputaţii au aprobat proiectul de completare a legii privind forţele armate străine pe teritoriul României

Camera Deputaţilor a adoptat proiectul de modificare şi completare a legii privind intrarea, staţionarea, desfăşurarea de operaţiuni sau tranzitul forţelor armate străine pe teritoriul României. Şi CSAT avizase favorabil actul normativ.
Deputaţii au aprobat, cu majoritate de voturi, actul normativ şi astfel s-a creat cadrul legal pentru implementarea în România a deciziilor stabilite la ultimul summit NATO din Ţara Galilor. Planul de creştere a capabilităţii operaţionale a NATO prevede o serie de măsuri de reasigurare şi adaptare a statelor aliate la noile provocări, riscuri şi ameninţări ale mediului internaţional de securitate. Cele mai importante măsuri vizează înfiinţarea unor structuri de comandă-control pe teritoriul unor state membre NATO, printre care şi România, dar şi prepoziţionarea unor produse militare, echipamente şi materiale din înzestrarea forţelor armate ale unor state din cadrul NATO în scopul pregătirii sau desfăşurării unor operaţiuni. Tehnica militară a unor state membre NATO poate fi amplasată în unităţi militare din România, dacă există o ameninţare la adresa ţării sau a alianţei. În această situaţie, cantitatea de muniţie va fi monitorizată de MApN, iar autorităţile române vor fi informate periodic asupra stării armamentului străin. Legea mai prevede că unităţile militare care vor găzdui trupe străine vor pune la dispoziţie, gratuit, poligoanele de instruire şi locurile de cazare. Evoluţia mediului de securitate pe flancul estic al NATO şi al UE a impus modificarea şi completarea legii privind intrarea, staţionarea, desfăşurarea de operaţiuni sau tranzitul forţelor armate străine pe teritoriul României.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (10 iunie)