Ungaria şi-ar putea pierde dreptul de vot în UE dacă reinstaurează pedeapsa cu moartea

 Reinstaurarea pedepsei cu moartea în Ungaria ar încălca tratatele şi Carta drepturilor fundamentale şi ar putea duce la retragerea dreptului de vot al acestei ţări în Uniunea Europeană, au avertizat eurodeputaţii, într-o rezoluţie votată ieri. Parlamentul European consideră, în acelaşi timp, că iniţiativa autorităţilor dela Budapesta de a declanşa o consultare publică privind migraţia este înşelătoare şi părtinitoare. Rezoluţia a fost puternic susţinută de social-democraţi şi de liberali. Eurodeputaţii au solicitat Comisiei Europene să evalueze situaţia din Ungaria şi să stabilească anual un mecanism european de monitorizare a democraţiei, a statului de drept şi a drepturilor omului.

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 10 iunie)