Bucureşti – Percheziţii la sediile unor firme de comunicaţii electronice

Zece percheziţii au loc în această dimineaţă la sediile unor firme de comunicaţii electronice şi la domiciliile unor persoane din Bucureşti bănuite de infracţiuni în mediul online. Ele ar fi pus la dispoziţie, contra cost, în perioada 2009-2014, diferite producţii artistice pe site-uri cunoscute ca „torenţi”, fără acordul titularilor. Poliţiştii de la Direcţia de Investigare a Criminalităţii Economice evaluează că sumele obţinute astfel s-ar ridica la 2 milioane de lei. Ei derulează, de asemenea, percheziţii informatice şi au pus în executare trei mandate de aducere, emise pe numele suspecţilor.

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 12 iunie)