135 de ani de relaţii diplomatice bilaterale româno-americane

România şi cetăţenii săi au în Statele Unite şi naţiunea americană un aliat strategic şi un partener de încredere, susţine premierul Victor Ponta. Cu prilejul aniversării a 135 de ani de relaţii diplomatice bilaterale, şeful executivului de la Bucureşti reafirmă angajamentul ferm al ţării noastre pentru consolidarea relaţiei cu Statele Unite, un semn al încrederii reciproce şi o garanţie pentru securitatea, dezvoltarea şi prosperitatea ambelor state, după cum sublinia premierul Victor Ponta. De asemenea, Ambasada Statelor Unite la Bucureşti a remarcat, într-un mesaj transmis astăzi, parteneriatul militar de excepţie cu România, colaborarea pentru apărarea împotriva ameninţărilor regionale şi globale şi cooperarea cu ţara noastră pentru a se asigura că statul de drept înseamnă justiţie egală pentru toţi.

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 14 iunie)