În Republica Moldova au loc astăzi alegeri locale

În Republica Moldova au loc astăzi alegeri locale. Acestea se desfăşoară în contextul în care premierul Chiril Gaburici şi-a anunţat demisia vineri, pe fondul acuzaţiilor că şi-ar fi falsificat diploma de bacalaureat. Chiril Gaburici fusese numit premier de o coaliţie minoritară, formată din liberal democraţi şi democraţi, care a primit, însă, şi voturile Partidului Comuniştilor. Republica Moldova traversează şi o criză financiară, generată de dispariţia unui miliard de euro din trei bănci. Analiştii de la Chişinău consideră că alegerile au şi o miză geopolitică, dată fiind divizarea electoratului între pro-europeni şi cei care şi-ar dori o mai mare apropiere de Uniunea Euroasiatică. La Chişinău, oraş în care se află o treime din populaţia ţării şi care produce jumătate din PIB, sondajele arată o luptă strânsă între primarul liberal Dorin Chirtoacă şi socialista Zinaida Greceanîi, fost premier în perioada lui Vladimir Voronin. Este puţin probabil, însă, ca vreunul din cei doi să câştige din primul tur.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 14 iunie