UE nu va permite nicio modificare în textul referitor la Tribunalul Special pentru crime de război (premierul kosovar)

„Comunitatea internațională nu va permite modificări la textul proiectului de lege cu privire la Tribunalul special pentru crime de război pe care ni l-a remis pe 29 mai”, a declarat primul-ministru al Kosovo, Isa Mustafa. „Ni s-a spus să analizăm rapid acest lucru, după ce am obținut răspunsul definitiv că UE consideră textul final cel pe care ni l-a trimis la 29 mai”, a spus Mustafa, citat de Radio Televiziunea Kosovo, RTK. Mustafa a anunțat, sâmbătă, că până la sfârșitul lunii iunie Parlamentul kosovar trebui să adopte o decizie privind înființarea Tribunalului Special pentru crime de război comise de UCK (Armata de Eliberare a Kosovo – n.r.), și a precizat că, în caz contrar, va face acest lucru comunitatea internațională. „Ar trebui să se voteze formarea Tribunalului special. Acest lucru trebuie să fie finalizat în această lună. Dacă nu, atunci o va face comunitatea internațională. Așa ne-au spus. Noi nu ar trebui să permitem să se întâmple ca reprezentanţii comunităţii internaționale să formeze această instanţă”, a conchis Mustafa în interviul acordat pentru postul RTV 21.

(www.tanjug.rs – 14 iunie)