Întâlnire a preşedinţilor român şi croat, Klaus Iohannis şi Kolinda Grabar-Kitarovic

Preşedintele României, Klaus Iohannis, s-a întâlnit ieri, la Zagreb, cu omologul său croat, doamna Kolinda Grabar-Kitarovic. La finalul convorbirilor, la conferinţa de presă comună, le-a fost adresată o întrebare referitoare la felul cum influenţează lupta anticorupţie din cele două state accesul la spaţiul Schengen. Şeful statului român a declarat că ţara noastră se află într-o fază fierbinte şi şi-a exprimat speranţele că progresele în acest sens vor influenţa pozitiv aderarea la Schengen. Replica preşedintelui croat, Kolinda Grabar-Kitarovic, a fost că întotdeauna a avut toleranţă zero faţă de corupţie şi a adăugat că statul se află la începutul acestui proces.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 16 iunie