Banca Centrală a Greciei a avertizat că ţara va fi nevoită să părăsească zona euro dacă nu va ajunge la un acord cu creditorii

Banca Centrală a Greciei a avertizat, pentru prima dată, că ţara va fi nevoită în ultimă instanţă să părăsească zona euro dacă nu va ajunge, până la sfârşitul lunii, la un acord cu creditorii săi internaţionali.
Reporter: Monica Chihaia – Absolut necesară încheierea acordului cu instituţiile creditoare – avertizează cu mai puţin de 24 de ore înaintea reuniunii cruciale a Eurogrupului, fostul ministru de finanţe şi actualul guvernator al Băncii Greciei,Yanis Sturnaras. În raportul anual de politică monetară 2014-2015, dat publicităţii astăzi, se subliniază că acordul ar elimina pericolele economice imediate, ar reduce incertitudinea şi ar oferi o perspectivă de dezvoltare durabilă a ţării. În caz contrar „pentru Grecia va începe un drum dureros care va conduce mai întâi la intrarea în incapacitate de plată, apoi la ieşirea ţării din zona euro şi foarte probabil din Uniunea Europeană”. Criza va dobândi dimensiuni necontrolabile cu riscuri uriaşe pentru sistemul bancar şi stabilitatea financiară a ţării. Ieşirea din zona euro, se menţionează, va adăuga într-un mediu, şi aşa neprielnic, o nouă criză, o criză valutară acută care va creşte rapid şi foarte puternic inflaţia: perspectivele imediate cât se poate de sumbre; scăderea dramatică a veniturilor; şomaj şi desigur, prăbuşirea a tot ceea ce s-a reuşit în economia greacă în ultimele trei decenii. Grecia va pierde nu numai statutul de membru egal cu celelalte state ale Uniunii Europene, dar va deveni o ţară săracă. Prin urmare, banca Greciei transmite tuturor părţilor implicate mesajul de a-şi asuma ceea ce a numit un mandat istoric.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 17 iunie