DER STANDARD: România, un caz special

 Coruptibilitatea elitei politice a rămas cancerul politicii române. Dezvăluirile apărute în revista „Der Spiegel”, despre rolul unor foşti premieri occidentali în rolul unor „lobby”-şti bine plătiţi care acţionează în favoarea şefului autoritar Nursultan Nazarbaev, care stăpâneşte Kazahstanul de un sfert de secol, provoacă agitaţie în media germană şi austriacă la fel ca şi în cazul rapoartelor mai vechi despre acţiunile unor politicieni cunoscuţi în favoarea unor oligarhi ruşi sau ucraineni. Personalităţi social-democrate sau de stânga care se bucură de respect, de la Tony Blair la Bill Clinton, au primit sume substanţiale în schimbul unor discursuri sau pentru fundaţii ctitorite de ei.

În orice caz este vorba, chiar şi în cazuri de contacte cu firme ofensatoare, de persoane particulare care şi-au încheiat deja cariera politică. Lucrurile stau altfel când şefi de stat şi de guvern în exerciţiu, înalţi funcţionari sau judecători sunt demascaţi sau acuzaţi de media pentru implicarea lor în afaceri de corupţie. Dar un caz special se creează atunci când o ţară întreagă este administrată de un guvern acuzat de corupţie sistematică dar apărat de Parlament, cu toate că ţara respectivă este membru plin al UE.

De aceea, cazul special al României este în anumite privinţe, mai ales politice, mult mai grav decât consecinţele lăcomiei manifestată de pensionari politici. Este cunoscut că România a fost deja în perioada dintre cele două războaie când era regat, una dintre ţările cele mai corupte ale Europei. Trilogia balcanică neuitată a scriitoarei britanice Olivia Manning despre intrigi, mituiri, trădări şi supravieţire la Bucureşti în timpul celui de-al doilea război mondial a constituit pentru corespondeţii străini chiar un îndreptar în a înţelege bizara eră Ceauşescu, când zeci de mii de evrei şi apoi germani au avut voie să părăsească ţara în schimbul unor sume plătite de Ierusalim şi Bonn. Faptul că după aceea însuşi şeful suprem al serviciului secret, însărcinat cu rezolvarea acţiunilor delicate de mituire între state, de asemenea responsabil cu urmărirea ziariştilor occidentali, a fugit în 1978 în Occident, a contribuit la întregirea tabloului cu multe faţete.

Coruptibilitatea elitei politice a rămas un cancer al politicii române. Mai ales social-democraţii – în frunte cu fostul premier Adrian Năstase şi urmaşul său (şi pupila sa politică) din 2012, Victor Ponta s-au dovedit a fi coruptibili. Năstase a fost condamnat de două ori la mai mulţi ani de închisoare. DNA îl acuză pe Ponta de evaziune fiscală, spălare de bani, fals în acte şi abuz de putere.

Preşedintele (de origine germană) îi cere demisia. Însă majoritatea parlamentară dominată de persoanele din tabăra lui Ponta îl apără nu doar pe acesta, ci şi pe alţi miniştri acuzaţi. Majoritatea vrea chiar să schimbe şi pe şeful curajos al DNA, Laura Codruţa Kövesi, prin intermediul adoptării unor noi legi. Ponta, care a fost nevoit să renunţe la titlul de doctor din cauza unor acuzaţii de plagiat, a fost la rândul lui anchetator anticorupţie în perioada 1998 – 2001. Până în acest moment, Comisia Europeană păstrează tăcere faţă de criza constituţională din România.

(Autor: Paul Lendvai)

Traducerea: Imola Stănescu/istanesc

DER STANDARD (Austria), 15 iunie 2015